Am învăţat să recunosc atunci când pierd – chiar dacă doare al naibii să-ţi recunoşti asta ţie însuţi. Şi e o întreagă poveste şi cu pierdutul ăsta!
Viaţa m-a învăţat că, de multe ori, situaţiile în care credeam că am pierdut doar eu, se pot transforma radical în aripi noi pentru mine şi în regrete adânci şi inutile, pentru celălalt. Pentru că am învăţat să spun “nu” – hotărât şi fără cale de întoarcere. Dar o fac doar când sunt sigură că uşa aia se deschide de-acum zadarnic pentru mine şi numai după ce am epuizat toate modurile de-a lupta să rămân. Nu din slăbiciune, ci doar pentru că ştiu ceva esenţial – când nu ai ce-ţi reproşa, când ai conştiinţa limpede pentru că ai făcut tot ce puteai face de unul singur într-o poveste pentru doi, poţi privi înainte cu senin în suflet. Şi cu bucuria faptului că nu ţi-ai pierdut nici decenţa şi nici respectul de sine.
Nu găsim întotdeauna oamenii potriviţi şi nici ei nu ne găsesc pe noi. Întâmplarea e mai presus decât dorinţa noastră, ne cuibărim deseori sufletele lângă oameni nepotriviţi, greşim din entuziasm, din iubire, din bunătate. Nu-i o tragedie în sine. Tragedie e să rămâi într-o iluzie mai mult decât poţi duce fără să te pierzi pe tine.
Tragedie e să nu recunoşti momentul în care trebuie să închizi uşa şi să pleci, să nu recunoşti momentul în care celălalt s-a obişnuit cu tine aşa cum s-a obişnuit cu o… mobilă pe care-o mai ştergi de praf din când în când, tragedie e să te minţi că mai ai pentru ce să rămâi când de fapt nimănui nu-i pasă dacă pleci sau nu. Cu adevărat dureros este că ajungi să ceri ce trebuia să primeşti pur şi simplu dacă ar fi fost ce trebuia să fie.
Şi semne sunt întotdeauna. Te pot deruta o vreme, le poţi nega existenţa dar nu la nesfârşit. Dacă te trezeşti tot mai des bolnavă de tristeţe, dacă tot mai des te rănesc cuvintele lui, privirile, nepăsarea, gesturile lui, dacă uiţi să râzi şi pierzi tot mai multe duminici încercând să înţelegi de ce se întâmplă lucrurile aşa, fii atentă! – poate e momentul să spui – “ajunge”!
Dacă-l ratezi, dincolo de clipa asta este doar compromis, risipă şi foarte multă tristeţe. Atât.
