Franz Binder, exploratorul a cărui aventură continuă și dincolo de moarte

Osemintele unuia dintre cei mai mari exploratori din România zac în colb, riscând a fi distruse sub colbul nepăsării autorităților.

Franz Binder este un spirit temerar ce poate fi oricând așezat printre marii exploratori ai lumii. Mai ales pentru vremurile sale, a avut un destin de-a dreptul incredibil. Istoria ilustrei sale familii, cea a farmaciștilor Mauksch, este legată de întemeierea multor farmacii din Transilvania, dintre care una a devenit astăzi Muzeului Farmaciei de la Cluj.

Un “Indiana Jones transilvănean”

Pentru zilele noastre, putem spune că este un “Indiana Jones transilvănean”. Născut în 1824 la Sebeș (Mühlbach), jud. Alba, Franz Binder ajunge în anul 1850, după un lung periplu, în Africa, unde, timp de zece ani, călătorește în scop comercial între Cairo și Khartum. În anul 1853, plecând într-o misiune comercială, ajunge la reședința regelui fungilor, Idris Atlan, în munții Djebel Gule din regiunea superioară a Nilului Albastru, fiind primul european care a pătruns în teritoriile Zande.

Revine în Europa în 1862 cu o bogată colecție etnografică africană, astăzi expusă la Muzeul “Ioan Raica” din Sebeș și la muzeul care-i poartă numele, Muzeul Franz Binder din Sibiu.

În același an, împăratul Franz Iosif îl decorează cu crucea Coroanei ca “reprezentant al monarhiei în locuri periculoase și greu accesibile” și îl numește vice-consul la Khartum. Toate onorurile de care a avut parte vreodată se opresc însă aici…

“Dorul de țară m-a purtat înapoi. Aici am găsit odihna sufletească, nevasta, casa și acest mormânt.”

În 1864 când, lovit din nou de o febră puternică, renunță la serviciul diplomatic, își vinde toate afacerile și proprietățile din Africa și se reîntoarce, definitiv, acasă.

Ultimii ani din viata și-i petrece în apropierea Sebeșului, pe moșia sa din Vurpăr (germ. Burgberg, magh. Borberek ), unde cultivă diverse plante și copaci exotici. Liniștea locului îl face pe acesta să-și clădească mormântul încă din viață, pe colina din spatele casei. De acolo privește în depărtări, ca odinioară, scrutând valea Mureșului, Sebeșul și locurile copilăriei. Avea să se stingă din viață, prematur, în aprilie 1875, lăsând pe piatra funerară următorul înscris:

“Am văzut mormântul Mântuitorului, Nilul și multe miracole până la Karthum. Acolo hărnicia mi-a adus noroc mult, dar dorul de țară m-a purtat înapoi. Aici am găsit odihna sufletească, nevasta, casa și acest mormânt.”

Frontispiciul Criptei Binder din Vurpăr, jud. Alba, Foto Cornelia Guju, aprilie 2013

Neprețuit la vremea lui, ignorat în zilele noastre

Colecțiile pe care Franz Binder le-a donat țării de care i-a fost atât de dor sunt considerate de către specialiști drept “unele dintre cele mai vechi și mai bogate colecții etnografice de origine sud-sudaneză din lume”. Iar autoritățile se pot lăuda astfel, atunci când au ocazia, cu colecțiile inestimabile donate de exploratorul român. Aceleași autorități care, ridicând din umeri, lasă mormântul lui Franz Binder pradă vandalilor și nepăsării.

Doar “vecinii” – sătenii din Vurpăr – mai povestesc despre frumusețea de odinioară a criptei, cu poarta de fier forjat, inscripții în marmură și ornamente arhitectonice în stil clasic. Astăzi, toate acestea au dispărut de mult. Au rămas doar cicatricile de cărămida în zid și urmele porții. Timpurile, oamenii, regimul – cu toții și-au pus amprenta asupra memoriei colecționarului. Stilul de viață ales se mai păstrează doar în fragmentele de pe tavanul pictat, aflat mult prea sus, pentru a putea fi distrus de mai tinerii “exploratori” curioși.

Tavanul criptei. Elemente clasice. Foto Cornelia Guju, aprilie 2013

Apel la memorie, apel la bun-simț

Piatra, care odinioară pecetluia odihna familiei Binder, e de mult dată la o parte. Alti exploratori, de aceasta data mai putin “norocoși” decât el, au vandalizat cripta și au profanat sicriele, în căutarea unor comori lumești… Pe acestea nu le-au găsit. Însă osemintele zac la vedere, amestecate în praf, ciment și gunoaie, parcă așteptând un colecționar, care să le rânduiască și să le dăruiască liniștea de mult dorită și respectul cuvenit.

Franz Binder nu mai are nevoie de decorații împărătești, ci de prețuirea celor din locurile sale natale, celor care se laudă cu numele lui și, de ce nu, a celor care citesc astăzi aceste rânduri.

Dacă nu pentru personalitatea sa, dacă nu pentru moștenirea etnografică pe care a lăsat-o, dacă nu pentru clădirile extraordinare ce le-a clădit în timpul vieții, măcar din respectul cuvenit oricărui loc de veci, această criptă trebuie restaurată la frumusețea originală, declarată monument istoric, protejată și deschisă vizitatorilor (nu animalelor).  

Priveliște de pe dealul Criptei Binder. Foto Cornelia Guju, aprilie 2013

Iar în final, un scurt material video în cadrul căruia un descendent al familiei Mauksch, din care făcea parte și Franz Binder, povestește despre călătoriile exploratorului și starea criptei despre care am vorbit.

Text și foto: Monica Ilea-Kloos (inițiatorea PoveștiSăsești.com) și Cornelia Guju, doctorand la Universitatea din Würzburg, Germania, dintre oamenii frumoși ai Sebeșului.