De la FITS, cu dragoste.
Voi începe aceste rânduri cu vestea care, personal, îmi pare cea mai importantă: ajuns la cea de a 23-a sa ediție, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a devenit o tradiție.
Așa, și? Care este aici vestea bună? Sau, mai clar: care este vestea? Vedeți domniile voastre, paradoxal, într-o țară în care încă de pe băncile școlii li se vorbește despre tradiții, românii nu mai dau importanță acestui cuvânt. Până într-acolo încât ajung să nu-i mai pătrundă nici sensul, nici semnificația, ajungând ca, în cel mai bun caz să-l asocieze vechiului / învechitului (sau, în cazuri mai nefericite, unui patriotism superficial și prost înțeles).
Vorbim despre tradiție doar atunci când vorbim despre firesc. Iar FITS, oricât de spectaculos ar fi în fiecare an (și de la un an la altul), a intrat în firescul vieții sibienilor. Un firesc de o frumusețe molipsitoare: oamenii își poartă hainele și sufletele curate și la vedere, de parcă s-ar duce la biserică, iar turiștii – din țară sau de aiurea – nu au încotro și trebuie să-și purifice gândurile și trările. Și să se bucure. De tot ceea ce se întâmplă și de tot ceea ce se întâmplă.
Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori… Nicicând nu am simțit cuvintele bătrânului Will mai devărate ca la Sibiu. Cu o importantă precizare: oamenii Sibiului sunt actorii propriilor vieți, iar actorii… actorii trăiesc teatrul clipă de clipă. Iar în unele momente îl expun. Spre bucuria noastră, a tuturor.
Urmăriți hashtagul #FITS2016 pe Facebook. Și la rândul vostru, veți vedea, o să aveți de ce să vă bucurați.
