Despre relaţia dintre destinul omului şi veşmintele sale.
Există jucării ale închipuirii care se încăpăţânează să migreze din orizontul fericirii unei vârste inocente în viaţa noastră târzie, de maturitate. De obicei, aceste jucării ale închipuirii vin din “ţara minunilor” – născută din poveşti (sunt bucăţelele vitraliilor din basm care ne mai pot oferi încă ceva din farmecul uimirii infantile).
Mă gândesc la motivul veşmintelor din basmul Fraţilor Grimm – “Hainele cele noi ale împăratului” sau “Lebedele”. Un împărat – orgolios ca toţi împăraţii – pare să se lase păcălit de nişte şarlatani care se dădeau drept ţesători şi croitori şi ajunge să iasă în lume cu aşa-zisele haine, adică în spectaculoasa-i nuditate. Să fie vorba numai de o farsă amuzantă, pusă la cale de nişte pungaşi?
Îmi apare imediat relaţia dintre haină şi destin din cealaltă poveste: o frumoasă şi înţeleaptă fată trebuie să împletească, sub canonul muţeniei, douăsprezece cămăşi din urzici. Ea trudeşte ca să le poată reda condiţia umană celor doisprezece fraţi ai ei preschimbaţi în lebede de o maşteră-vrăjitoare.
Recitind poveştile, cu gravitatea maturităţii, descoperim relaţia dintre destinul omului şi veşmintele sale. Aflăm că, de multe ori, hainele sunt lucrurile cele mai apropiate ale omului.
În lumea occidentală, există şi va mai persista tradiţia dualismului dintre formă şi fond. S-a dovedit că aparenţa este creuzetul socialităţii. Apariţia imaginii multiforme, cultul trupului, exacerbarea sensibilului este o realitate prezentă în economie, politic şi social. Vedem astăzi numeroase detalii, mai mult sau mai puţin îndrăzneţe, privind importanţa look-ului pentru succesul în carieră (mai ales politică), consecinţele geopolitice ale năzbâtiilor amoroase ale nu-ştiu-cărui om de stat, fără a pierde din vedere efectele deziluziilor conjugale ale cutărui magnat al economiei asupra cursului la Bursă.
Toate acestea ţin, desigur, de aparenţă, dar ea “schimbă lumea la faţă”. Întrucât, sensibilul este prezent în toate domeniile, ca o realitate sensibilă, trebuie să îl luăm în calcul, cu riscul de a fi copleşiţi de forţa sa. Ca să jonglăm cu o formulă moralistă binecunoscută, putem conchide că “frivol este cel pe care nu-l interesează frivolul”.
Ilustrație de Arthur Rackham.
