Știu, astăzi e demodat…
Părinții mei pupau mâna bunicilor mei, adică părinților lor. Așa am apucat, așa am făcut și eu o vreme și a trebuit să treacă vreo 11 ani, cam 12 ani să vorbesc fără să mi se dea voie, să nu mai pup mâna mamei și-a tatălui. Cam de-acolo am pornit, ăla a fost nivelul și m-am tutuit cu mama și cu tata târziu de tot.
Să fiu respectuos față de toți oamenii pe care-i întâlneam. Dacă m-apucau de vorbă răspundeam. La olteni, pe vremea aia te verifica. Și-atuncea trebuia să spun al cui sunt, cum mă cheamă, unde mă duc, ce, cat, acolo… Da. Trebuia să te ții de cuvânt, să vii când ai spus, să nu faci de râs familia, neamul, locul în care trăiai…
Cred că acestui datorez baza, nu mai ia vântul așa ușor. La mine, modelele – modelele, să le zicem așa – s-au dezvoltat cumva prin… printr-un fel de contradicție cu asprimea-n care-am fost cumva crescut.
Marcel Iureș
(în cadrul unui interviu acordat Digi 24)
