Arta suprarealistă a lui Igor Morsky. Ilustratorul polonez Igor Morsky reușește să creeze o întreagă lume în fața ochilor noștri (uneori prea grăbiți). O lume despre care știm că nu este reală, dar pe care, cumva,
Despre zbor, viață și liberatate. O instalație artistică pentru oamenii inteligenți. The Treachery of Sanctuary este o instalație interactivă alcătuită din trei mari ecrane: în primul ecran, umbra privitorului se transformă într-un stol de păsări.
Câteva dintre creațiile grafice ale designerului Ștefan Lucuț. Ștefan Lucuț este unul dintre foarte talentații designeri români. Creațiile grafice pe care vi le prezentăm în continuare fac parte din ciclul numit Meta Testing - Line.
"În România, din păcate, nu există o cultură grafică." Felicia Atanasiu s-a născut în București și a emigrat în Canada imediat după absolvirea liceului. În 2007 a absolvit secția de ilustrație Ontario College of Art
Câteva dintre creațiile grafice ale lui Simon Schubert. Oricât de greu ar putea fi de crezut, imaginea de mai sus este creată doar cu ajutorul cutelor realizate prin plierea unei coli de hârtie. Sute de
Recunoașteți personajele? Sunt 10 personaje din filme foarte cunoscute. Unele mai ușor de recunoscut, altele ceva mai greu. Sunt creații ale graficienilor Adri Bodor și Mark Szulyovszky care folosesc în mod inteligent spațiul negativ (gasiți aici
Despre feminism, alcool și reclame. Nu neapărat în această ordine. Reclama de mai sus are măcar o "scuză": este de acum aproape 50 de ani. Reclama următoare este însă din anul 2010. Și nu are
Amuzantele aventuri ale unui deget într-o lume dominată de tehnologie. "Seria Amprente este inspirată de urmele lăsate pe iPad-ul meu. În loc să mă simt deranjată de ele, le-am găsit destul de simpatice de vreme
O serie de partituri cu dichis realizate de artista Erika Iris. Câteva partituri (re)create de artista americană Erika Iris folosind un simplu cutter și multă, foarte multă răbdare. Iată portretele lui Ludwig van Beethoven și
Cu umor, despre clișeele din viața de fiecare zi. Câteva noi glume grafice realizate de Matthieu Barrère, despre ale cărui creații pline de umor am mai scris. "Sunt convins că nu suntem inspirați în mod
"Nu există iluzie care să nu poate fi creată pe hârtie." Despre artistul Ben Heine și despre a sa serie Creion vs. aparat foto am mai vorbit. Iată astăzi o serie de noi imagini realizate
O colecție de idei care v-ar putea ajuta sa va creati un cover pentru facebook cat mai atractiv. După ce acum o vreme v-am prezentat câteva modalități amuzante prin care vă puteți răzbuna pe șefi
Oricât de greu ar putea fi de crezut, imaginile următoare sunt desene în creion. "Deşi desenele mele sunt bazate pe fotografii, ideea este de a trece dincolo de hotarele fotografiei. Fotografia este în acest caz
Schițe în creion și frunze uscate. "Îmi place să desenez mai ales în timpul călătoriilor. Și, de aceea, mă asigur că îmi păstrez o zi sau două (uneori chiar mai multe), doar pentru a desena.
Câteva dintre creațiile grafice ale unui designer englez. După ce v-am prezentat o serie de eroi din cărți transformați în iluzii optice, iată acum afișele filmelor lui Disney transformate în iluzii optice: fiecare dintre imaginile