Mă vei chema

Vocea ta mă cheamă din adâncuri limpezi
Ce mă oglindesc prin ochii tăi căprui şi umezi
Mă leagănă, mă clatină şi mă revarsă
De-ar fi să cad acum… nu îmi mai pasă.

Nu-mi pasă de pustiul din infern
Chiar dacă e blestemul meu etern.
Nu-mi pasă nici de gerul cel cumplit
Chiar dacă-n ierni de dor nu m-am călit.

De vei veni şi-mi vei curma amarul
Eu îţi doi dărui ambrozia, nectarul
De vei voi cu tot a mă cunoaşte
În zorii zilei, din tine mă voi naşte.

Şi te voi ţine strâns în lacăte de carne vie
De dor şi de dorinţă…să-mi apariţii doar mie
Să nu poţi să mă uiţi nici pentru-o clipă
De te-oi străpunge-n suflet atunci ţi-oi spune: “Ţipă!”
Dar vântul nu te va-auzi nici chiar când, obosit, se va opri…
Mă vei chema spre tine şi crunt mă vei iubi
Mă vei cuprinde toată-n îmbrăţişări şi-atingeri vii
În tot ce mă desăvârşeşti doar tu să fii.

Să mă săruţi, să mă atingi, să mă îngenunchezi
Să nu poţi respira când nu mă vezi
Să simţi cum o atingere de-a mea
De eşti la Hades, ea te va-învia
Te va robi dar te va ridica
De tu-n această viaţă mereu mă vei curta.