Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

“Când am văzut-o pentru întâia oară”

“Un suflet deschis, cu o sensibilitate veșnic în stare de alarmă”

Amza Pellea: “Mi se pare că e o trăsătură specifică poporului român acest “a face haz”, câteodată chiar de necaz”....

Continuare...


Powered by

“Când am văzut-o pentru întâia oară”

Sorin Tudorde @
15 August 2013

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

O poveste de dragoste care începe cu stârnirea un zâmbet și sfârșește cu tăcerea unei lacrimi.

Neil Hilborn este un poet diferit de ceilalti. Și aceasta fie și pentru faptul că suferă de tulburare obsesiv-compulsivă. Pentru aceia care nu știu: tulburarea obsesiv-compulsiva (OCD) este caracterizata prin gânduri incontrolabile și comportamente repetitive. Practic, creierul rămâne “blocat” pe un anumit gând sau impuls, iar bolnavii pur și simplu nu se pot opri din a repeta anumite acțiuni, gânduri sau formulări verbale.

Iată, în cele ce urmează, povestea de dragoste a unui om afectat de tulburare obsesiv-compulsivă. O poveste de dragoste reală, transpusă în cuvinte sub forma unui poem.

Note: 1. Poemul se numește OCD și a fost scris în anul 2011, cu doi ani înaintea interpretării pe care vă invit să o urmăriți; 2. Repetițiile sunt voite, însă în timpul interpretării ele devin uneori reale, devin ticuri verbale; 3. Găsiți traducerea după momentul video.

Când am văzut-o pentru întâia oară
Totul în mintea mea a amuțit.
Toate zgomotele și toate acele imagini revenind constat au dispărut, pur și simplu.

Când suferi de tulburare obsesiv-compulsivă nu ai cu adevărat
momente de liniște.

Chiar și înainte de a adormi, mă gândesc:
Am încuiat ușile? Da.
M-am spălat pe mâini? Da.
Am încuiat ușile? Da.
M-am spălat pe mâini? Da.

Dar când am văzut-o pe ea, singurul lucru la care m-am putut gândi au fost
buzele ei de forma unei agrafe de păr…
Sau geana de pe obrazul ei –
geana de pe obrazul ei –
geana de pe obrazul ei.

Am știut că trebuie să-i vorbesc.
Și i-am cerut o întâlnire de șase ori în treizeci de secunde.
Ea a acceptat de a treia oară, dar cum niciuna dintre cereri nu mi-a părut potrivită,
eu am continuat.

La prima noastră întâlnire, am petrecut mai mult timp organizându-mi cina
pe culori, decât mâncând sau vorbind cu ea…
Dar ei i-a plăcut.

I-a plăcut că a trebuit să o sărut de rămas bun de șaisprezece ori
sau de douăzeci și patru de ori, la diferite momente din zi.

I-a plăcut că mi-a luat o veșnicie să mergem spre casă
pentru că erau prea multe fisuri pe trotuarul pe care ne aflam.

Când ne-am mutat împreună, mi-a spus că se simte în siguranță
de vreme ce nimeni nu ne va putea jefui vreodată
pentru că eu încui mereu ușa de optsprezece ori.

Îi priveam mereu gura când vorbea –
când vorbea –
când vorbea –
când vorbea;
când a spus că mă iubește, gura ei și-a curbat marginile în sus.

Noaptea, se punea în pat și mă privea cum sting toate luminile.
Și le sting și le aprind și le sting și le aprind
și le sting și le aprind și le sting și le aprind și le sting și le aprind și le sting.
Închidea ochii și își imagina că zile și nopți
trec prin fața ei.

Iar apoi… A spus că îi iau prea mult din timp.
Că nu o pot sărută de noapte bună de atâtea ori pentru că o fac
să întârzie la birou.

Când mi-a spus că mă iubește, gura ei era o linie dreaptă…
Când m-am oprit în fața unei crăpături de pe trotuar, ea a continuat să meargă…
Iar de săptămâna trecută a început să doarmă la mama ei.

Mi-a spus că nu ar fi trebuit să mă lase să fiu atât de atașat de ea,
că totul a fost o greșeală, dar…
Cum să fie o greșeală de vreme ce nu trebuia să mă spăl pe mâini
după ce o ating?

Iubirea nu e o greșeală și mă omoară faptul că ea poate fugi
de acest lucru, iar eu nu pot.
Nu pot să ies afară și să găsesc pe altcineva pentru că întotdeauna mă gândesc
la ea.

De obicei, atunci când sunt obsedat de lucruri, văd germeni
strecurându-mi-se în piele.
Mă văd strivit de un șir nesfârșit de mașini.
Iar ea a fost primul lucru frumos în care am fost vreodată blocat.

Îmi doresc să mă trezesc în fiecare dimineață gândindu-mă la modul în care ea
ține volanul…
Cum răsucește robinetul de la baie de parcă ar deschide un seif.

Cum suflă în lumânări –
suflă în lumânări –
suflă în lumânări –
suflă în lumânări –
suflă în – …

Acum, mă gândesc doar la cine o mai sărută.
Și îmi pierd răsuflarea la gândul că el o sărută doar o singură dată – lui nu-i pasă
dacă este un sărut perfect!

O vreau înapoi atât de mult…
Las ușa deschisă.
Și las luminile aprinse.

(via)

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti.

Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

    Comentarii
  1. MARGOI MIHAI

    YES! THANKS!
    M

  2. liliana tudor

    Am citit acest poem o data si inca o data si inca,si inca...Din timp in timp,rasfoiesc paginile si iar il caut...Ce poti sa comentezi?

  3. Incredibil.

  4. iulya1969

    Din intamplare, momentul in care ascultam https://www.youtube.com/watch?v=hZQ-WqRkdsU, a coincis cu citirea, recitirea, re...și re... acestei superbe poezii și mi s-a parut ca se intrepatrund atat de mult...

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.