Voi putea?

voi putea eu să-ți șterg ochii vreodată de ea,
de cea prea iubită înaintea mea?
vei putea tu să mă ștergi vreodată de el,
de cel care mi-a fost peste ceilalți altfel?
de cei care dor ne vom putea vreodată desprinde
în numele unei primăveri abia pâlpâinde?
vom putea oare pe curat să renaștem un ceas
în care să ne fim tot ce ne-a mai rămas?
suntem atât de goi în rana luminii
și-atâta sânge pătează-n jur mărăcinii!
e-un plâns care latră-n poartă … l-auzi?
colții lui sunt puternici și cruzi!
voi fi eu destul cât să-l opresc să ți se scurgă-n artere
când mărturiile toate despre mine-o vor cere?
sau poate totul este deja definitiv ca o cruce uitată
la care nimeni nu merge să-ngenuncheze vreodată …
voi putea eu să-ți șterg ochii vreodată de ea,
ca apoi în lumină inima să mi-o poți vedea?

privindu-te, spaimele mi se decojesc de pe oase …
răsăriturile sufletului sunt atât de frumoase!

Nina Tărchilă

Nina Tărchilă Facebook | De același autor

Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției - înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti!

Recomandări

Adaugă comentariu