O poveste despre o familie de emigranți români. În multe nuanțe de gri.
În vara lui 2012, Stela și-a luat cei trei copii (dintre care doi sunt deja bărbații în toată regula) și a plecat din România să caute o viața, dacă nu mai bună, măcar ceva mai omenoasă. S-au stabilit în Gent (Belgia), pentru că “e o zonă liniștită” și pentru că aici “sunt oameni miloși, oameni care merită respectați”. De atunci, tot așteaptă “să răsară soarele și pe strada lor”. O stradă aflată chiar lângă calea ferată din apropierea portului. Pentru că acolo stau acum cu toții: într-o baracă metalică abandonată, situată pe ceea ce odată a fost o grădina publică. Mica lor bucată de “rai belgian” este însă amenințată cu demolarea.
“Dacă or să ne dea afară de aici o să dormim sub poduri, că altă posibilitate nu avem…”, spune Stela. “Și acolo, probabil, o să fie ocupat…”, o completează unul dintre băieții cei mari. Iar apoi râd cu toții, oferindu-le belgienilor din spatele aparatului de filmat o mostră gratuită de râsu’ – plânsu’. O mostră de spiritualitate românească pe care, mai mult ca sigur, ei, belgienii, nu o vor înțelege niciodată cu adevărat.
Însă ei, belgienii, precum veți vedea, nu judecă în alb și negru, așa cum majoritatea românilor ar fi tentați să o facă. Ei nu condamnă cu suficiență și nici nu pun la zidul superiorității vieții altora. Aceasta este povestea Stelei, istorisită de un reporter belgian. Priviți-o și, pe cât se poate, încercați să nu o judecați nici voi în alb și negru. Fie și pentru că sunt doar nuanțe de gri.
Românii – un scurtmetraj de Stijn Dessel, de la Poetry In Motion.
