To the Wonder: un poem-rugăciune, în care melancolia sună ca o pledoarie sfâşietoare.
La mai puțin de doi ani de la The Tree of Life (Premiul Palme d’or la Cannes 2011), Terrence Malick oferă un magnific poem vizual despre neputinţa omului de a iubi în măsura iubirii divine. Dacă puternica peliculă premiată la Cannes a fost percepută ca o încercare de-a oferi o dimensiune metafizică pentru înţelegerea vieţii, cu To the Wonder cineastul american relevă o abordare mai umilă. Această nouă realizare este o reflecţie filosofică şi spirituală despre dragostea pământească şi iubirea divină. Filmul devine un poem-rugăciune, în care melancolia sună ca o pledoarie sfâşietoare. Însuşi titlul ne trimite cu gândul la ideea de credinţă şi convingeri (nu neapărat religie).
Neil (Ben Affleck) şi Marina (Olga Kurylenko) îşi descoperă dragostea într-un cadru special: Le Mont Saint-Michel. Ea este o ucrainiancă divorţată şi are o fetiţă de zece ani, iar el crede că a găsit ”femeia vieţii lui”. După ce părăsesc Franţa şi se stabilesc în Statele Unite, în Oklahoma, singurătatea o copleşeşte pe Marina. Neil nu bagă de seamă, iar femeia suferă, căutând alinarea în sfaturile unui preot catolic (uimitorul Javier Bardem), el însuşi confruntat cu dileme. După duo-ul Jessica Chastain şi Brad Pitt, regizorul american aduce în prim-plan cuplul Ben Affleck-Olga Kurylenko, ce se bucură de îndrăzneala formală. Camera de filmat devine ”plutitoare”, sedusă de neîncetata răsucire graţioasă a eroinei şi se stabilizează doar în contact cu staticul, dar expresivul, personaj masculin. Dialogurile par să dispară, lăsând loc unui câmp sonor încarcat cu numeroase voci (în franceză, engleză, rusă, spaniolă), nu neapărat legate de imaginile pe care le însoţesc. Muzica (Shostakovich, Rachmaninov şi Wagner) înnobilează acest poem cinematografic.
Marina se întoarce în Franţa împreună cu fiica ei, iar Neil se va consola cu Jane (Rachel McAdams), o mai veche cunoştinţă, regăsită din întâmplare. Marina e brună, iar Jane e blondă. Bărbatul nu ştie pe care dintre cele două femei o iubeşte cu adevărat.
Departe de orice sentimentalism ieftin, Malick oferă o perspectivă justă. Personajele sale se confruntă cu deziluziile, vorbind despre alegerile făcute în viaţă, exprimând sentimente indicibile şi angoase difuze. În mai toate filmele lui Malick, tensiunea deţine un rol major. În To the Wonder, regăsim această stare în dragostea Marinei raportată la slăbiciunile lui Neil sau în pendulările între mistic şi tentaţie ale preotului Quintana. Filmul avansează după un ritm ciclotimic, alternând bucuria extatică cu tristeţea. Fiecare moment de înălţare este urmat de-o cădere. După ce-au fost suspendaţi între cer şi pământ (în simbolicul loc – Le Mont Saint -Michel), cuplul cade din paradisul amorului şi al pasiunii către pământul lumii profane, cu tot angrenajul ei de nelinişti.
Filmul poartă “marca” de neimitat a lui Terrence Malick: imponderabilitatea camerei de filmare, lumina naturală sau surprinderea unor momente inedite ce pot transforma un peisaj hibernal într-o viziune euforică. Esenţa succesului se regăseşte în montaj, racordurile urmează o logică senzorială de mii de ori mai fluidă decât retorica tradiţională, de tip dramatic. Malick este maestrul acestui tip de limbaj, în care mişcarea, imaginea şi muzica formează o simbioză perfectă. În To the Wonder, cineastul surprinde mizeria lumii contemporane (socială, ecologică şi economică); el filmează metroul parizian, dar şi închisorile americane. Scena în care Quintana face o vizită la azilul de bătrâni apare ca o mică ”ruptură”, de tip documentar, în acest poem. Bezna ce se abate asupra filmului, compasiunea (de extracţie creştină) cu care Malick filmează acele chipuri evocă imaginile lui Walker Evans sau Dorothea Lange (realizatori ai unor celebre documentare despre America rurală din perioada interbelică).
Orice cadru din film capătă un sens atâta vreme cât este legat de existenţă şi de moarte. În modul acesta, se-ntoarce către dramă, transformând tensiunea în finitudine, utilizând un fel de ”strabism” ce pulsează în fiecare imagine. Filmele lui Terrence Malick se adaptează, mai degrabă, ritmului existenţei înseşi decât naraţiunii de tip clasic, urmărind fluxul vieţii ce merge către moarte. Estetica acestui regizor surprinde visul, sentimentul şi credinţa. Sub lumina soarelui malickian, totul străluceşte căci viaţa este filmată şi amplificată. În filmul To the Wonder, regăsim bizoni, dar şi perdele albe, iarbă, dar şi supermaket-uri, apă şi cer şi cosmosul într-un ritm elegiac. Camera de înregistrare vrea să ”atingă” tot ce vede. Orice plan de filmare se derulează precum un botez iradiat de soare. Cineastul transpune emoţiile de bază – fericirea, tristeţea, dorinţa – prin mijloace cinematografice subtile, aproape senzualiste.
Depăşind formalismul (de tip ”inginerie a mijloacelor”), To the Wonder sensibilizează spectatorul trimiţindu-l către marile interogaţii.
Regizor: Terrence Malick. Scenarist: Terrence Malick. Compozitor: Hanan Townshend. Operator: Emmanuel Lubezki. Producător: Nicolas Gonda, Sarah Green. Monteur: Christopher Roldan, Mark Yoshikawa
Distribuţia: Rachel Weisz – Dinah, Rachel McAdams -Jane, Javier Bardem -Tata Quintana, Ben Affleck – Neil, Olga Kurylenko – Marina, Barry Pepper – Tata Barry, Michael Sheen, Amanda Peet.
