Sufletul nu are butonul “erase”…
Nu mă mai vrei în viața ta?! Sărută-mă pe frunte, sărută-mi mâna, privește-mă în ochi și zâmbește-mi. Mulțumește-mi pentru toate clipele frumoase care s-au petrecut între noi și ai demnitatea de a mă iubi până la capăt. Chiar dacă este unul la o aruncătură de clipă! Așa se despart doi oameni maturi.
Nimeni nu moare și nimeni nu e pe moarte în astfel de momente. Poate în suflet. În suflet, murim și ne murim de fiecare dată când ne rupem și suntem rupți. Dar cu asta se poate trăi. Doamne și cât se mai poate trăi! Se întâmplă, însă. Se întâmplă ca doi oameni să nu simtă că pot forma un cuplu. Nu putem fi mereu ceea ce așteaptă alții de la noi. Noi putem fi doar noi înșine. Ori suntem luați și acceptați la pachet complet, ori nu. Nu putem intra cu jumătăți din noi și de măsură în inima, sufletul și viața cuiva. Am trișa! În primul rând ne-am trage nouă clapa. Cândva, cumva, nu ne-am abține și am ieși la vedere exact așa cum suntem. Și atunci, tot s-ar întâmpla ruptura.
Poate suntem compatibili 99,9% unul cu altul, dar acel 1% este de fapt procentul care contează cel mai mult și peste care nu putem trece. Pentru un nenorocit de procent, veți spune? Da! Un nenorocit de procent poate conta mai mult decât ne putem închipui. Și prefer să plătesc pentru el la începutul relației decât după ce aș avea un copil și o familie.
Însă… Nu pot accepta să fiu arătată cu degetul sau să fiu făcută să mă simt vinovată de comportamente și caracteristici, care nu mă reprezintă. Care nu mă definesc. Dacă, într-adevăr s-a întâmplat ca eu să mă comport în vreun fel nefiresc mie și am reacționat prost și foarte prost, nu am cum să mă simt în totalitate vinovată de asta. Ca o plantă să crească, – fie ea și buruiană – e nevoie de semințe care să fie plantate într-un fel sau altul și de condiții de creștere prielnice, pentru ca ea să prindă rădăcini și să se dezvolte…
Cu alte cuvinte, într-un doi firesc nu există un singur vinovat, niciodată! Nimeni nu devine gelos peste noapte și din nimic, nimeni nu se enervează fără motive, nimeni nu se închide în el pentru că are cine să îl asculte, nimeni nu pleacă dacă e mulțumit de ceea ce trăiește. Însă, înainte de a abandona, într-o relație este nevoie să se discute, să se încerce o linie de comunicare, să se repare. Cel mai ușor este să lași armele jos, să consideri că numai tu ai dreptate și să pleci. Nici o relație nu e ușoară. Mai ales cea pe care ne-o dorim pentru toată viața. Dar dacă le abandonăm pe toate, nu este decât vina noastră. Undeva trebuie să ne oprim și să vedem ce este în neregulă cu noi. Să acceptăm că nu suntem buricul pământului, că nu suntem perfecți și că și noi putem greși!
Abandonând mereu, ne lăsăm purtați de curenții vieții în larg, unde vom deveni niște naufragiați singuri, supărați pe tot și toate. Ne vom pierde și vom pierde clipele frumoase din viață pe care le-am fi putut trăi.
Iar acum, când mi-am dat seama că eu îmi doresc să fiu EU pe de-a întregul în viața cuiva, am înțeles cât de procentual m-ai vrut tu lângă tine. Nu e vina ta. Evident! E a mea, deoarece, oricât de cerebrală, verticală și puternică sunt, când e vorba de omul iubit, devin o mare tâmpită! Mă dezbrac de toate, rămân eu însămi în sufletul gol și trăiesc totul la maxim. Și sper. Sper, că măcar de data asta, să fie ce trebuie să fie. Dar nu a fost. Pentru că nu mă iubești pentru tot ceea ce sunt și am fost eu. Nu poți trăi cu mine nici când îmi abandonez toate defectele, darmite cu ele! Ele, în loc să mă transforme în ceva unic în ochii tăi și să le iubești, mă transformă într-un monstru. Unul care nu e în stare de nimic sănătos. Nu sunt eu asta! Dar așa mă vezi tu. Pentru că îți este prea teamă să mă vezi exact cum sunt.
Trăgând o linie, trag de fapt aer adânc până în suflet. Mă răcoresc de trădări, de întrebări fără răspuns și inutile astfel, de dureri, dezamăgiri, lacrimi și tristeți. Stau o vreme cu capul în nisipul propriei plângeri de milă. Nu mult. Doar atât cât va trece suficient, cât să pot să îmi revin. Nu de tot. De tot, te voi iubi etern! Totuși, realizez că ai nevoie de multă dragoste, respect și responsabilitate pentru a-i spune celui iubit: “Rămâi cu bine și fii fericit, chiar dacă asta nu mă include pe mine!”. Nu poți aștepta ca toți cei despre care ai crezut că te-au iubit să facă asta. Nu! Nu toți vor face asta, deoarece nu pentru toți ai înseamnat ceva și nu toți te-au iubit. Pentru unii ai fost doar o etapă. O treaptă de scară pe care au trebuit să o calce în picioare, pentru a ajunge unde trebuiau să ajungă pentru a se schimba, pentru a se transforma, pentru a avea, poate, o șansă reală de a cunoaște iubirea. Sau, poate, nici nu îi interesează. Nu poți aștepta de la cineva destul de egoist ca să nu își vadă greșelile, egoismul, teama și care a aruncat pe umerii tăi tot eșecul relației… să îți spună, măcar demn, că nu ești ceea ce trebuie să fii. Nu pentru el.
Așa că, trageți aer adânc în piept până în suflet și învățați să creșteți mari. Învățați să deveniți morminte cu oameni care tot pleacă, care vă ucid fără să le pese că sunteți și voi acolo când muriți și mai ales, învățați să înviați de fiecare dată, iar din fiecare moarte să creșteți doar florile frumoase. Păstrați frumosul, că de urât și rău e în stare oricine! Închideți ochii, sărutați persoana iubită pe frunte, apoi sărutați-i mâna și mulțumiți-i pentru tot ce a fost frumos. Bucurați-vă de privilegiul de a fi fost fericiți fie și scurt timp și… mergeți mai departe! Așa cum am spus, oricât de inteligenți, puternici, vertebrali sau corecți suntem, când e vorba de iubire, toți devenim niște tâmpiți. Ieșiți din viața cuiva ca și când ați rămâne mereu acolo. Așa se va și întâmpla. Sufletul nu are butonul “erase”.
Dar și așa, cu riscul de a fi din nou rănită, neiubită pentru tot ceea ce sunt eu și socotită tâmpită, voi prefera mereu să spun ce simt și să simt ceea ce spun! Nu mă voi închide într-o lume plină de teamă din care nimeni să nu mă mai poată vreodată scoate, pentru a reînvăța a trăi. Decât să trăiesc moartă toată viața, prefer să trăiesc murind, rănită de oameni.
Și… am pus punct. Pentru a reînvăța într-o zi, cândva, să o iau de la capăt.
procentul de 1% e defapt 0.1%
As adauga si “Eu însămi” in loc de “Eu însumi “. In rest mi se pare foarte bun articolul. Ma regasesc in anumite paragrafe. Spor la scris in continuare. Seara faina!
stii ca te iubesc pentru ce ai scris?