Câteva gânduri de acum o sută de ani.
“Una dintre plăcerile românilor e sa vorbească de rău țara și despre poporul lor. Se zice că asta ar fi ceva caracteristic rasei latine. Se poate. În acest caz, obârșia noastră romană se dovedește cu prisosința.
Oriunde se întâlnesc doi oameni, mai ales pentru întâia oară, se grăbesc să lase o bună impresie despre sine unul altuia și prind a zvârli săgeți asupra regelui, asupra oamenilor politici, asupra administrației, asupra armatei, asupra poporului. Bineînțeles că Austria, Serbia, Bulgaria, mai ales Bulgaria, sunt date ca pilde spre dovedirea nemerniciei noastre.
Gazetele noastre suferă influența asupra aceluiași spirit public: combat cu înverșunare, fiecare în felul ei. Cetitorul nepărtinitor și sceptic crede tot și are bucuria sa proorocească putreziciunea noastră desăvârșită de sus până jos.
(…)Ciudat! Îmi cunosc țara destul de bine, cunosc poporul nostru și nu sunt asa de îngrozit de viitor. Eu n-am văzut numai bordeie; am văzut sate, și multe cu gospodării frumoase. (…)Pretutindeni gândul binelui lucrează, obscur ca și floarea de primăvară, care-și face înalt și nebănuit loc în întunericul frunzelor noastre.
Munca aceasta fără răsplată, ca și floarea sfioasă, vestește înflorirea unei primăveri. Să ne descoperim înaintea ei.”
Mihail Sadoveanu, 1911
