Elvire Popesco
Elvira Popescu este, probabil, cea mai cunoscută dintre actrițele prezentate aici. Fie și pentru cinematograful bucureștean care astăzi îi poartă numele. S-a născut în București pe 10 mai 1894 și a avut o carieră strălucită în Franța.
Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat neîntrerupt timp de 65 de ani, iar cariera cinematografică se întinde pe o perioadă cuprinsă între anii 1920 și 1970, cu o activitate mult mai intensă intensă în anii 1930 și 1940.
A fost distinsă cu premiul “Molière” pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincții ale statului francez. A încetat din viață în 1993, la Paris, la vârsta de 99 de ani.
Interesante !!!
Ma bucur sa le vad mentionate aici. Cu toate acestea,as fi preferat ca accentul sa fi fost pus mai intai pe talentul si realizarile lor, iar abia apoi pe frumusetea acestora.