Înaintează… pașii tăi nu trebuie să se oprească din drum, indiferent de timpul de care va fi nevoie pentru a zări capătul tunelului. Iar fiecare pas pe care îl vei face să îți amintească un singur lucru: fiecare om are drumul său, nici unul nu se aseamănă cu altul și nu este persoană care să-l străbată mai bine decât tine.
Doar că, din păcate, mânați de tot felul de credințe, încrederea începe să scadă în momentul în care numărul pașilor crește iar capătul tunelului se lasă în așteptare. Și naște în noi sentimentul că pașii noștri duc către nicăieri, că toată energia noastră a fost consumată degeaba, că toată lumea aceasta este despre suferință, necunoscut, tumult și prea puțin despre pace, împlinire și fericire.
Fiecare om ajunge să facă din propriul drum un labirint; doritor de a explora, de a se aventura, de a schimba, alege să-și ramifice drumul. Și așa hoinărește o perioadă, mai lungă sau mai scurtă, în afara drumului său. Dar uită că tot pe el trebuie să revină.
Ce ne lipsește cel mai mult în parcurgerea drumului? Răbdarea. Ne-am obișnuit să reacționăm ca o scânteie la tot ce ne înconjoară si din păcate ne stingem la fel de repede, iar când vine vorba de propria persoană ne plac întrebările care încep cu: De ce? fără a căuta răspunsurile în noi ci dorind să ni le ofere alții.
Întuneric sunt acele spații din noi care așteaptă a fi umplute cu lumină, și pe care dacă ajungem să le umplem cu lumină, ne ajută să ne cunoaștem mai bine, să întelegem si să acceptăm tot ce apare pe drumul nostru numit Viață.
Nimic nu este întâmplător. Nici oamenii pe care ajungem să-i cunoastem, nici situațiile în mijlocul cărora ne trezim, nici gândul care se naște în noi. Totul are un sens. Totul ne așează între bine și rău, însă depinde de noi dacă le înțelegem sensul.
Să nu uităm niciodată: suntem lumină, putem răzbi prin întuneric. Tot ce trebuie să facem este să pășim cu încredere. Drumul nostru duce către noi. Doar către noi.
Mulțumesc!