Kitsch-ul e fandosit şi ipocrit, păcăleşte uşor. Mulţi îi pică în plasă…
Kitsch-ul şi eleganţa sunt dimensiuni psihologice ale ființei umane, stări de spirit ce exprimă anumite tipuri de gândire şi de comportament care generează obiecte sau acţiuni de prost-gust, respectiv de bun-gust.
Pe o scală imaginară a eleganţei putem stabili, la un anumit nivel, graţia. Definită, în dicţionare (Webster, 1913), așa cum este înţeleasă, “se referă la mişcările corpului şi este un grad inferior al frumuseţii. Poate să fie un dat nativ şi, astfel, manierele unei ţărănci pot fi graţioase, dar cu greu pot fi considerate şi elegante”.
Eleganţa presupune o sumă de calităţi: graţie, rafinament, bun-gust, absenţa ostentaţiei/aroganţei, echilibru, proporţie, stil, inteligenţă, detaşare, seninătate ş.a.m.d. Dar, eleganţa fără o permanentă rafinare moare precum o plantă neudată.
Principiul care călăuzeşte viaţa fiinţei umane este neobosita căutare a plăcerii. Eleganţa este modul rafinat, rasat, elevat, inteligent şi natural deopotrivă de a căuta, găsi şi administra plăcerea.
Eleganţa este arta de a te bucura să savurezi orice obiect /subiect al plăcerilor tale, nu de a te înfrupta animalic. E important să păstrezi echlibrul între excese şi reţineri. Eleganţa spiritului este suma dintre calm, detaşare, echilibru, umanitate, dialog, polemică, bunăvoinţă, altruism, toleranţă.
Eleganţa poate fi un lux interior, o combinaţie de rafinament, seducţie şi rigoare înţeleasă ca formă a respectului de sine şi a respectului faţă de ceilalţi. Arta de a deposeda, cu graţie, adversarul, evitând faultul şi fluierul arbitrului înseamnă tot eleganţă. Este un produs social, un artificiu util, care înlesneşte interacţiunile cu ceilalţi.
Aparent paradoxal, kitsch-ul are “eleganțele” lui. Prejudiciul moral datorat sentimentalismului dulceag, ca şi senzualismului desuet al kitsch-ului, constă în aceea că, în intenția sa de a poetiza proza vieții, el prozaizează şi aplatizează în fapt, poezia ei autentică.
Kitsch-ul întruchipează “răul moral” înălţând la rang de pricipiu existenţial, inautenticul şi minciuna. Kitsch-ul e fandosit şi ipocrit, păcăleşte uşor. Mulţi îi pică în plasă şi confundă miezul vieţii cu vacanţele pline de zâmbete, cu campaniile sociale cu prunci trandafirii, cu fotografiile unui lux studiat.
În spatele perfecţiunii de carton, se găsește graba socială, funciară, teama de a se întâlni cu un sine golit, dar hrănit cu iluzii.