Marcel Iureș despre unul din marile secrete ale vieții.
“Ideea de maturitate a venit din ideea de responsabilitate, din faptul că a trebuit să-mi asum foarte multe lucruri. Asta mi s-a întâmplat când m-am însurat. Iar când s-a născut fiul meu, Alex, ideea a devenit și mai adâncă, pentru că mi s-a modificat profund viața. Aveam 32 de ani.
Apoi am trecut alt prag, în momentul în care am auzit că sunt considerat intelectual sau artist. “Ai grijă ce vorbești, ce referințe utilizezi…”, mi s-a spus. Atunci am devenit circumspect şi am recitit tot ce citisem până atunci. Am învățat să citesc foarte devreme, pe la cinci ani, așa că am avut multe lecturi, din pasiune și din curiozitate, dar n-am înțeles mare lucru. Rețineam partea de basm, de poveste şi nu referințele istorico-literare. Dar de ce era scrisă cartea, nu știam. A doua oară am înțeles ce am citit, pentru că aveam cifrul.
De la un moment dat ajungi să fii martorul evoluţiei propriului copil, pentru că mare lucru nu mai ai de făcut. Dacă i-ai pus în mână cărţile care trebuie şi ai o prietenie solidă cu el, lucrurile se simplifică. Devin grele sau complicate doar atunci când vezi că tinerii din ziua de azi nu sunt absorbiţi, nu sunt acceptaţi de lanţul social şi trebuie să facă eforturi supraomeneşti să se integreze în propria ţară. Se vede cu ochiul liber că sunt trişti.
(…)M-au fascinat și mă fascinează în continuare copiii. Nașterea fiului meu a fost un moment excepțional, pentru că am văzut continuarea vieții mele. E un lucru care te cutremură. E un sentiment care nu are nume. E nașterea unei galaxii pe care nu trebuie s-o privești cu telescopul, pentru că e lângă tine.”
Marcel Iureș (fragment din interviu acordat Ziarului Metropolis)
