Gânduri despre așteptare.
Ceea ce contează pentru mine, lucrul pe care trebuie să-l spun ca să mă fac bine înțeleasă, este puterea de a aștepta. De la lucrurile mici la lucrurile mari. De la autobuzul 31 la un rol minunat.
Pentru mine, așteptarea e sinonimă cu speranța. Chiar și ceea ce fac, meseria mea, ce este altceva decât un fel de a oferi oamenilor puterea să spere? Dar să nu mă înțelegeți greșit. Nu e vorba de o așteptare pasivă, ci o pregătire pentru ceea ce urmează să se întâmple.
Chiar și acel ultim lucru care i se poate întâmpla omului are nevoie de pregătire. Pentru mine, așteptarea este un sentiment puternic și pozitiv. Așteptarea este pregătire.
Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, în ultimele zile ale existenței lui: “Doamne, am obosit așteptându-te!”. Totdeauna arta mi-a apărut ca o ștafetă a Dumnezeirii.
Cel mai important lucru pe lume nu este să ai, ci să dai. Cea mai grozavă formă de luptă nu este pentru a avea, ci pentru a da.
Leopoldina Bălănuță
(10 decembrie 1934 – 15 octombrie 1998, București)
