Cu înțelepciune și realism despre problemele învățământului românesc.
“Noi avem în multe privințe programe rămase în urmă cu peste o sută de ani în modul în care concepem predarea diverselor științe. Cea mai mare parte din ce s-a descoperit și s-a inventat în secolul al XX-lea n-a ajuns să fie predată în școală, este o situație tragică din acest punct de vedere, pentru că s-a mers mereu în virtutea inerției, am repetat azi ceea ce am făcut ieri. Lucrul acesta este foarte comod, dar greșit.
Cu excepțiile de rigoare, în școala noastră nu s-a aflat încă ce înseamnă a învăța. Credem că totul revine la a primi cunoștințe, informații, a înmagazina date, nume, citate, procedee, formule, algoritmi, ecuații, a fi în stare să le reproduci când ți se cere, pentru a fi evaluat, și să le aplici în cazuri standard.
A educa nevoia de a înțelege lumea, iată ceea ce lipsește de prea multe ori. A deveni conștient că nu toate cunoștințele ce ni se livrează au statut de certitudine, că multe, poate cele mai multe, sunt doar ipoteze, mai mult sau mai puțin plauzibile; a acorda atenție modului în care cultura, învățătura întrețin un metabolism permanent între întrebări și răspunsuri, a înțelege modul în care un răspuns generează noi întrebări, toate acestea fac parte din actul de a învăța. Dar câtă atenție acordă școala acestor lucruri, antrenamentului de a construi întrebări inteligente?
În ultimă instanță, este vorba de a educa gândirea și comportamentul în situații inedite și tocmai aceasta este viața reală. Cum să te descurci în situații diferite de cele prin care ai trecut anterior? Antrenamentul școlar în această direcție este derizoriu, dacă nu total absent.
Examenul de bacalaureat, în forma sa actuală, nu este relevant, nu este semnificativ pentru gradul de maturitate al candidatului. Chestiunile propuse nu sunt suficient de semnificative pentru capacitatea candidatului de a se orienta cu capul său propriu. Faptul că ai luat sau nu bacalaureatul nu te califica azi nici ca intelectual, nici ca om de cultură. Școala ignoră antrenamentul în situații problematice, în care trebuie efectuate alegeri pe baza de argumente și contraargumente şi această lipsă de imaginație, de îndrăzneală se observă sistematic și la examene, inclusiv la cel de bacalaureat.
Faptul că noi suntem deficitări în a educa la copilul de cea mai fragedă vârstă dragostea şi respectul pentru fiinţa umană. Aici e marea problemă. Şcoala trebuie să facă faţă azi unui val imens anti-educaţional care vine din mass-media, de la unele televiziuni, dintr-o parte a presei, dintr-o parte a internetului. E un val anti-educaţional imens, pe care în special copiii îl suportă.
Ceea ce vă spun acum sunt lucrurile pe care ar trebui să le facă toţi cei care au o răspundere în educaţie. Noi trăim într-o societate în care copilul de şcoală primară, în foarte multe cazuri, consideră natural să se ia la bătaie cu un alt copil pentru faptul că nu se înţeleg într-o anumită chestiune. Diferenţa de părere poate fi pricină de violenţă fizică, pentru că văd asta peste tot în jurul lor. Noi nu facem nimic în faţa acestor lucruri. Orice educator este răspunzător şi în această privinţă, a educaţiei omenescului. Dar orice cetăţean ar trebui să fie şi un educator.
Noi trăim într-o societate în care furtul intelectual nu este, pentru cea mai mare parte a populației, un furt. Asta se întâmplă pentru că generații după generații au rămas needucate cu privire la ideea de proprietate intelectuală. Din această cauză, munca intelectuală este de foarte multe ori neapreciată.
Faptul că şcoala nu formează ideea de proprietate intelectuală face ca respectul pentru proprietatea intelectuală să nu existe. Atunci când preiei un text fără să-l citezi înseamnă că-ți bați joc de munca depusă de autorul lui.”
Solomon Marcus
(fragmente din interviul acordat Gândul.info)
