-Mi-e sufletul
ca o corabie,
ochii-n pământ,
prelungiți în cearcăne
caută marea în port
printre sentimente
abandonate pe chei
și iluziile din dane.
-Uite,
printr-un pahar de vin,
mai roșu și mai adevărat decât noi,
se văd stelele
și corăbiile pescarilor
cum se desprind spre zare.
-Steaua Nordului
am pus la proră,
și-i atâta suflet și loc
că nu-l pot umple decât cu o mare.
-Toate corăbiile se-ntorc în port,
obosite și oarbe
de marea imensă și mișcătoare,
zadarnică osteneală!
Și zâmbim
în umbra cuvintelor
săpând semne de întrebare.