Zece gânduri despre români.
Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricînd viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.
Românul este fatalist și se teme de schimbare. Nu este obișnuit să riște pentru o viață mai bună.
Religia creștină este întemeiată pe dragoste. Din păcate, reprezintă virtutea cel mai puțin practicată de români.
La noi se confundă noțiunea de a nu face politică cu noțiunea de a nu face parte dintr-un partid. Nu trebuie să faci parte dintr-un partid ca să faci politică.
În țara românească se face politică din sport și sport din politică.
Cred că pentru tânăra generație de azi, cel mai important lucru pentru a înțelege trecutul este să i se ofere pilda unui prezent mai bun.
Intelectualitatea nu este o calitate dobândită exclusiv pe băncile universităților, ci mai degrabă o aplecare a minții către analiza existenței.
Omul este răspunzător față de propria lui conștiință, deci față de Dumnezeu.
Cine uită trecutul, merită să-l repete.
Corneliu Coposu
(20 mai 1914 – 11 noiembrie 1995)
Problema lui Corneliu Coposu, că și a lui Iuliu Maniu, în gândire, fata de poporul român, sta in esenta raționalismului catolic și contradicția lui cu trăirea ortodoxa, ambii fiind greco-catolici. Acest detaliu a marcat oarecum existența lor și a determinat uneori neînțelegerea gândirii și trăirii românești, ortodoxe. De fapt Corneliu Coposu se contrazice aici, pentru că mulți greco-catolici de-ai domniei sale au fost legionari și au făcut chiar parada din naționalism, să zicem, de exemplu, în stil franchist, spaniol…