Amiază de vară
De vară. De Demostene Botez. Trece soarele prin mine ca prin geam. Ce mai sunt? Ce mai am? Ce-am rămas? Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas. Câte veacuri oare au trecut De când stau
Literatura
Cântec
Noi, locuitorii acestei secunde... Amintiri nu are decât clipa de-acum. Ce-a fost într-adevăr nu se ştie. Morţii îşi schimbă tot timpul între ei numele, numerele, unu, doi, trei... Există numai ceea ce va fi, numai
Fără tine
Această rugăciune către nimeni... Fără tine mi-e frig N-am înţeles niciodată Cum simte aerul Că ai plecat. Universul se strânge Ca o minge plesnită Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci. Câinele negru Cu burta întinsă
Doamna mea…
O frumoasă poezie erotică. doamna mea dezbrăcată încadrată de amurg e un accident a cărui drăguţenie întrece lejer orice sclipire de geniu - toată pictura de pe lume se face mică înaintea acestei muzici, iar
Poem pentru un surdo-mut
Cu dedicație, pentru toți cei al căror suflet încă mai tresare... Dă-mi voie, dragul meu fără cuvinte Să te îmbrățișez că ai crezut În noi, aceia cu urechi și gură Și află că nu tu
Iubire
O poezie de dragoste. E timpul să te treci în viaţa umbrei Unde sunt strânse cete de cuvinte Unde un dor de tine te cuprinde Tu poţi însingura coline sfinte Şi nu poţi fi trecută
De crezi în poezie…
O poezie de dragoste. De crezi în poezie, În sfânta armonie Din boltele cereşti, Când noaptea-nseninată Luceşte-ncoronată De stele ce iubeşti; De crezi în tinereţă. În gingaşa frumuseţă Ce-aprinde dulce dor, Şi-n tainica uimire Ce-nsuflă-a
La adio tu!
O tristă poezie de dragoste. Se află litere și farduri Și niște munți sunt între noi Dosare-nchise triste garduri Și nici n-o să mai vină apoi. În pragul iernii absolute Săruta-mi tâmpla albă, hai Și
Vino
O poezie de dragoste (pentru iubitorii de carte). Vino să mai spunem despre arte Și să ne iubim conspirativ, În manej de substantive moarte Vino să te cert fără motiv. Vino unde cad dicționare Și
Rondelul ajungerii la cer
În cer s-ajunge dintr-un salt... În cer s-ajunge dintr-un salt, Sau nu s-ajunge-n veci de veci... Te-aruncă-n el un cântec-nalt, În care-al vieței plâns ineci. Spărgând fluidicul sau smalț, Ca o săgeată de-aur treci.- În
Cântec
O foarte frumoasă poezie. Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. Lasă-mi, toamnă, cerul lin. Fulgeră-mi pe frunte mie. Astă-noapte zarea-n iarbă Încerca să se
A cui e vina?
De dragoste... Tu-mi ziceai o dată cum că pân' la moarte Dragostea ta toată mie-mi vei păstra; M-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate, Astfel merge lumea, nu e vina ta. Tu-mi ziceai odată,
Galeria mea de pictură
O poezie de Walt Whitman. Într-o casă mică, păstrez, agăţate, tablourile; nu e o casă aşezată. E rotundă; numai câţiva centimetri sunt dintr-o parte în alta. Şi totuşi, e loc pentru toate splendorile lumii, pentru
Inscripție pe o ușă
O urare. Pentru fiecare. Când pleci, sa te-nsoțească piaza bună, Ca un inel sticlind în dreapta ta, Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista. Purcede drept și biruie-n furtună. Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Rugă
Liniștea, iertarea și seninul... cerne Doamne liniștea uitării peste nesfârșita suferință seamănă întinderi de credință și sporește roua îndurării răsădește Doamne dragostea și crinul în ogorul năpădit de ură și așterne peste munți de zgură