November 2016

Când la capăt de drum vom ajunge Ne-om lovi amândoi de un mal al tăcerii Vom pluti apoi mai departe, Vom sorbi din ape sărate Obosiţi, la capăt de drum, vom avea doar cenuşă si 

Nu mai știu cum să pășesc acum Peste răni care minează drumul, Scut contra cuvintelor să-mi pun, De pe suflet cum să scutur scrumul, Nu mai știu cum să privesc la cer, Cu ce ochi 

Mulțumesc pentru aerul pe care îl inspir, Pentru sufletul meu de copil. Mulțumesc pentru felul în care mă întâmpini în fiecare zi: Cu soare cusut pe cer, cu furtuni de mister... Mulțumesc pentru copaci și 

Ajută-mi Doamne să îl uit, ia-mi toate amintirile cu noi îmbrățişați, Tu fă ce ştii, (nu mai avem un cuib), poate le înțelegi rostirile şi vă vorbiți ca-ntre bărbați. Şi n-aveam alte odăițe, ne viețuiau 

Ploi mărunte, pași mărunți, timizi m-au adus sub cerul despărțit de zi, cu două frunze lipite de pantof în două brațe ce le-ador. E bolnavă natura, îmi spuneam; că e de trei zile numai ceață,