Și s-au reîndrăgostit unul de celălalt până la adânci bătrâneți…
Nu voi vorbi în numele tuturor, deși știu că mulți, foarte mulți, gândesc la fel ca mine: de fiecare dată când m-am îndrăgostit, rostirea primului “te iubesc” a fost însoțită, mereu, de următorul gând: “mi-aș dori atât de mult să îmbătrânim unul lângă celălalt!”. Însoțită… mereu?! Da, mereu. Pentru că oricât de înălțătoare ar fi visele și sentimentele, colbul vieții are darul de a ne duce, uneori, pe cărări diferite… Și atunci, reîncercăm. Păstrându-ne același vis: să îmbătrânim unul lângă celălalt și să ne privim cu drag în ochi chiar ș atunci când ochii, îmbătrâniți și ei, vor putea să vadă mai degrabă sufletul decât chipul…
În ceea ce mă privește, gândul acesta al “îmbătrânirii în doi” are și o imagine. O imagine clară, pe care o port cu mine “de o viață”, ascunsă într-unul dintre sertarele inimii mele.
Acum mulți, foarte mulți ani, într-o dimineață de toamnă, pe plaja din Vama Veche ( pe vremea când, în toată localitatea existau doar trei cârciumi, nimeni nu auzise de manele și singura tării știute erau romul și o votcă cu gust dubios)… Soarele abia răsărise și, cu toate că noaptea fusese plină, în cort era deja prea cald pentru a încerca să mai furi un pui de somn (cei care au stat cu cortul pe plajă știu foarte bine despre ce este vorba). Așa că, am ieșit din cort, pironindu-mi privirea pe întinsul mării. Iar atunci i-am văzut: aveau, în mod cert, peste 65 de ani. Se țineau de mână, goi, la câțiva metri de apă. Iar adevărul este că nu îmi închipuisem vreodată că două trupuri îmbătrânite și nude pot să nu aibă nimic trivial în ele. Și că pot nu dar să nu stârnească vreo formă de repulsie, ci chiar, prin firesc, să emane un anumit tip de frumusețe. Au privit marea, la fel de calmă ca și ei, pentru câteva minute. Apoi, tot ținându-se de mână, au intrat în apă. Au înotat trup lângă trup pentru o vreme. Apoi au ieșit din mare. Tot ținându-se de mână. Și au intrat în cortul lor.
Când m-am dezmeticit, deja dispăruseră. Ca un moment de magie de care îți dai seama abia după ce a luat sfârșit. Doi bătrâni ținându-se de mână pe malul mării…
Un vis.
Un vis care, uneori, se poate transforma în realitate.
Off … pe vremea aceea Vama era Vama … și oamenii frumoși încă se mai puteau întâlni pe stradă pur și simplu întâmplător.
Cât despre ACEA IUBIRE, eu încă o caut … și visez la ea
Mă bucur pentru tine:
1.- pentru că eşti capabil să-ţi creezi astfel de amintiri; numai suflete de o anumită factură văd asemenea lucruri – dincolo de aparenţe – şi le transformă în clipe memorabile şi cu semnificaţie.
2.- Fiindcă: „Nu-ţi doresc să ai nevoie vreodată, dar e bine să existe un bagaj de amintiri frumoase pentru mai tîrziu!“, aşa cum am primit eu un sfat pe cînd aveam vreo douăzeci de ani.