“Dacă tot se vorbeşte de schimbare, ar fi, poate, momentul, să aşezăm şi Biserica, adică pe noi toţi, în acest orizont.”
Poate Biserica să greşească? Dar, mai întîi, ce înseamnă “Biserica”? Eu, aşa frugal catehizat cum sunt, ştiu că e suma tuturor credincioşilor, iradierea sacrificială a Tatălui, prin Fiul, asupra întregii umanităţi. Biserica e “efectul” Întrupării, adică al deciziei lui Dumnezeu de a îmbrăţişa lumea. Or, iată că Preafericitul Părinte Patriarh lucrează cu altă definiţie: “nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce are de făcut…”.
(…)În contextul tragediei de la clubul “Colectiv”, a trebuit să constat că “Biserica” (în accepţiunea ei “instituţională”) a comis grave greşeli strategice, de natură să îi fisureze competenţa duhovnicească şi prestigiul. N-o spun ca unul care vrea să lovească în ea. O spun ca unul care şi-ar dori să n-o mai vadă aplicîndu-şi singură lovituri, stricîndu-şi singură portretul, oferind pe tavă argumente celor care, dintr-un motiv sau altul, o duşmănesc.
(…)Ştiu că există şi foarte mulţi clerici care au privit cu inima strînsă derapajele “instituţiei”. Grav este că atmosfera dinăuntrul acestei instituţii e astfel „alcătuită”, încît oamenilor le e frică să se manifeste critic. O cale sigură spre autoritarism şi implozie. Dacă tot se vorbeşte de schimbare, ar fi, poate, momentul, să aşezăm şi Biserica, adică pe noi toţi, în acest orizont. Nu e vorba de reforme “revoluţionare”, de apostazii la modă, de gesturi mari. E de umblat, pînă una alta, la detalii, la o nouă stilistică a atitudinii. Îl invoc, iarăşi pe Nicolae Steinhardt, cu propunerea de a lua exemplu de la Duhul Sfînt însuşi, “carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă”.
(…)Ideal ar fi ca lucrurile să înceapă de sus în jos. Îmi permit, deci, să-i spun Părintelui Patriarh Daniel, în amintirea momentului din 1990, cînd s-a constituit Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii: Preafericite Părinte Patriarh, e de înţeles că dincolo de atributul de „părinte duhovnicesc” al naţiei, a trebuit să-l asumaţi şi pe acela de “bun gospodar”. Dar feriţi-vă să alunecaţi, mai departe, spre postura de “ştab”, grăbit cu judecata şi zgîrcit cu iubirea. Şi, ca prim pas, eliberaţi-vă chipul de tenta sumbră pe care a căpătat-o. Reînvăţaţi să surîdeţi…
Andrei Pleșu,
fragmente din editorialul Despre smerenie și surâs
