Îți mulțumesc Facebook. Îți mulțumesc pentru că…
Da, chiar așa: ce o fi în capul nostru? Sigur, sigur, persoanele de față se exclud (nu, nu despre noi este vorba), reformulez: ce o fi în capul lor? Ce o fi în capul celor ce au ajuns să creadă că viața e doar un concurs de frumusețe? Că tot ce contează este să te lauzi? Că, dacă nu te prefaci, nu exiști.
Ce o fi în capul celor care cred că principala măsura a fericirii e dată de invidia celorlalți? Ce o fi în capul celor care au ajuns să creadă că visele se pot cântări și compara asemeni cartofilor? Și că valorează ceva doar expuși pe tarabe, laolaltă cu alți cartofi, cu etichete care să arate cât #prețuiesc și cât #îmiplace?
Desigur, nu despre noi este vorba. Noi avem viețile noastre. Și visele noastre. Și știm să trăim și să le urmăm – cu fericiri și nefericiri, cu zâmbete și tristeți – raportându-ne la ceea ce noi suntem de fapt și la propriile suflete. Pentru că, desigur, noi știm că suntem personajele principale ale propriilor vieți și nu conturi pe rețele sociale.
Desigur, nu despre noi este vorba… Ci doar despre… ceilalți.
Un scurtmetraj realizat de Andrew Adam Higton și Espen R. Pettersen.
