Două poezii. Câte realități?
“Cerne Doamne liniștea uitării/ peste nesfârșita suferință.”
Eu cred în câmpii cu flori și că suntem frați,/nu în culori de liberali, social și democrați./ Eu cred că până ș-un copil, normal, școlar,/ ne-ar conduce mai bine decât oricare politician./ Eu cred că ne vor morți sau internati la neuro:/ cu câțiva lei, plătești facturi calculate-n euro./ Eu cred că globalizarea asta e o mare țeapă:/ vine, comandă, cu prețul la benzină, gaz și apă./ Eu cred în libertate și timp petrecut folositor/ nu in bârfe și cinci ore de privit la televizor./ Eu cred că-n democrație putem fi buni cetățeni/ nu în competitie prost înțeleasă între semeni./ Eu cred că și bunicii noștri merită croaziere,/ nu batjocură, cozi la farmacii și pensii mizere./ Eu cred în școli în care să înveți cu plăcere:/ investim in viitor, nu în muncitori peste frontiere.
“Cerne Doamne liniștea uitării/ peste nesfârșita suferință.”
Eu cred în ajutor divin și îngeri care ne ajută:/ se uită cum ducem cu noi cea mai grea luptă./ Eu cred în iubirea adevărată dintre doua suflete,/ nu confundată cu plăcerea care trece iute./ Eu cred în oameni cinstiți care nu s-au vândut,/ oameni simpli care ți-ar înapoia portofelul pierdut./ Eu cred în strângerea de mână și cuvântul dat,/ nu în plângeri la poliție și procese de câștigat./ Eu cred în natură și ca legile ei sunt suficiente,/ nu în interese egoiste și companii de medicamente./ Eu cred în sport, performanță si competiție dreaptă,/ nu în patroni care fac jocurile și aparent se ceartă./ Eu cred ca viața e scurtă și oricând poți pleca;/ odihneasca-se în pace Marian Cozma./ Eu cred în oameni exemplu ca Valeriu Popa;/ România a dat modele. Copii au de la cine ïnvăța.
“Cerne Doamne liniștea uitării/ peste nesfârșita suferință.”
Refrenul melodiei Eu cred în România a trupei ViKloth fac parte din poezia Rugă. O poezie aparținând lui Corneliu Coposu și devenită extrem de cunoscută grație interpretării lui Valeriu Sterian.
Cerne Doamne liniștea uitării/ peste nesfârșita suferință/ seamăna întinderi de credință/ și sporește roua îndurării// răsădește Doamne dragostea și crinul/ în ogorul năpădit de ură/ și așterne peste munți de zgură/ liniștea, iertarea și seninul.
