Eminescu și eu,
două entități întârziate:
El, romantic întârziat,
Eu, poet întârziat!
Dar amândoi, căutându-ne
Patria ideală,
Ascunzându/ne timpul:
El cu obstinație-drapel,
Eu cu fluturi-drapel,
Cu căluți-verzi-pe-pereți – drapel.
Eminescu și eu ne-am întâlnit,
Când Blanca se dusese în lume.
M-am trezit dimineața cu versul pe buze,
După o noapte de căutări în rime:
A leagănului copilăriei…
A fost, cred eu,
transplatul de poezie,
Cu care încă mai încerc
Să mă obișnuiesc.
Eminescu și eu:
Două puncte pierdute
În universuri paralele,
Neeuclidiene geometrii.
Ale unui ev obosit de apusuri.
El trimite linii drepte,
Eu primesc cercuri
Și, uite-șa, s-adunară cerbii la lac,
Tot așteptând măcar un Labiș,
Dacă tot nu-s capabilă
Să tac.
16 ianuarie 2016, Madrid
