La hotarul dintre zi și noapte, acolo unde visarea prinde contur.
V-ați întrebat vreodată de ce cei mai mulți oameni preferă apusul de soare în locul răsăritului? Evident, există o mulțime de explicații prozaice: pentru ca la apus ne e mai puțin somn, pentru că e mai puțin răcoare sau, pur și simplu, pentru că majoritatea oamenilor nu sunt nevoiți să meargă la muncă după apus.
Și, cu toate acestea, mă încăpățânez să cred că totul se explică printr-o nerostită promisiune: aceea a începutului de visare. Fie că este vorba de o visare care prinde contur din ceea ce a fost peste zi, fie că este una ce încolțește din viitorul pe care îl așteptăm. Indiferent dacă este o visare cu ochii deschiși sau una firească, ghemuită sub propriile așternuturi.
Iată în continuare câteva dintre fotografiile artistului indonezian Irving Lubis care, sper eu, să vă îndemne la visare.
Mai multe fotografii pe pagina sa de pe 500px.com.
