Cum am mulțumit celui care mi-a salvat viața.
Anul de gratie 2010. Muzica internațională este dominată de pseudo-artiști, se promovează din ce în ce mai mult non-valorile, muzica comercială, sexul, ostentația, prost-gustul, kitsch-ul, versurile ieftine și lipsite de orice profunzime.
Unde a dispărut muzica de altădată?Anii ’80 nu se vor mai întoarce, nici sintetizatorul care mi-a salvat viata și a schimbat tot ceea ce știam eu despre muzică și nici nostalgia resimțită ascultând Pet Shop Boys, Duran Duran sau Depeche Mode… Anii de glorie au trecut. Acum nu mai este loc decât pentru Lady Gaga și Rihanna, difuzate în heavy rotation la tv.
Eram în Atena când am auzit pentru prima dată piesa “Wonderful life”. Hurts.
A fost o revelație atât de intensă încât mi-a trebuit ceva timp să accept faptul că e o piesa lansată în 2010. Sintetizatorul reda exact feelingul anilor ’80, când Pet Shop Boys făceau trecerea de la muzica electronică brută (dusă la nivel de geniu de cei de la Kraftwerk), de la synth-pop la electronic-pop, iar vocea și versurile aminteau de timbrul puternic al lui Dave Gahan, când, în aceeași decadă, Depeche Mode scria istorie prin crearea unui gen propriu, electronic industrial pop.
Am simțit că s-a schimbat ceva în mine, iremediabil, aproape la fel de mult ca în urmă cu mai bine de 20 de ani, când am auzit prima data piesa cu același nume a lui Black.
Era imposibil ca aceasta piesă să fie din 2010, creată de niște britanici de care nimeni nu auzise până atunci. Frenezia și extazul care m-au cuprins descoperind progresiv albumul lor sunt greu de exprimat în cuvinte… deci mai exista speranță și pentru aceste vremuri, nu e totul pierdut, se mai face muzică… mă simțeam salvată. Cred ca ăsta e cuvântul cel mai potrivit.
Simțeam că muzica lor mi-a salvat viața.
Și atunci, în urmă cu 3 ani, nu aș fi crezut că am să pot să-i mulțumesc vreodată acelui artist complet, Theo Hutchcraft, acelui poet desăvârșit care mi-a răvășit ființa până în măduva oaselor cu vocea lui perfectă, cu versurile profunde, cu imaginea impecabilă și total neobișnuită pentru vremurile noastre.
Miracolul s-a întâmplat cu doar câteva zile în urma, când am avut privilegiul extraordinar de a-l vedea și asculta live, în concert la București, la Romexpo. Nu cred că aș putea găsi vreodată cuvintele potrivite pentru a descrie ce am simțit. O voce ireproșabilă, un artist complet, autentic, un show greu de uitat. Versuri atât de încărcate emoțional, trăiri și manifestări atât de autentice, nimic fals, nimic forțat, nimic ridicol. Totul a fost pură emoție. A fost perfect.
Dupa concert, am avut ocazia de a-l întâlni pentru poze și autografe. Și i-am mulțumit personal: “Thank you for the music, your music saved my life, you are amazing”. Iar el a rîspuns ca un artist autentic “No, thank you, because without you, we wouldn’t exist”.
A fost o experiență pe care o pot compara doar cu foarte puține din viața mea.
“Every second is a lifetime
And every minute more brings you closer to God”
Theo Hutchcraft – pictură de NyanSonny
Cristiana Șuler
Frumos articol 🙂 Chiar a fost o seara magica,nu am regretat nici un pic ca nu am dormit deloc joi spre vineri,de frica sa nu aud alarma si sa ratez trenul spre Bucuresti 🙂 Ce fac ei pe scena si in muzica e ceva,ce sigur nu va atinge nimeni 🙂 Deabia astept sa-i revad
Da, chiar au fost geniali, exact cum ma asteptam! Apreciez tot ce ai scris despre ei, si eu am fost la fel de entuziasmata cand Theo mi’a dat autograf, a fost unul din cele mai frumoase cadouri primite vreodata, si fara sa exagerez. Muzica lor e..greu de exprimat in cuvinte. O poti doar simti si trai. Si pe mine m’a salvat, mi’a intrat deja in sange, nu o mai pot scoate. Niciodata.