Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN lansează, sâmbătă, 28 iulie 2012, începând cu ora 11.00, în faţa Ateneului Român, cea de-a treia ediţie a proiectului “Cu bastonul prin Bucureşti”.
Încărcaţi cu poveşti noi, voluntarii ARCEN revin pe străzile Bucureștiului cu sloganul: “Descoperă oraşul pas cu pas!”, pentru a oferi gratuit locuitorilor orașului, dar şi turiștilor care se află în trecere prin București, un tur-ghidat pietonal al Capitalei.
Proiectul “Cu bastonul prin Bucureşti” se va desfăşura în fiecare sfarşit de săptămână, în perioada 28 iulie – 9 septembrie 2012, pe traseul Ateneul Român – Piaţa Naţiunile Unite, sâmbăta începând cu ora 11.00, iar duminica începând cu ora 18.00.
Voluntarii ARCEN au pregătit pentru turul-ghidat din acest an povești inedite despre cum au trecut bucureștenii peste criza din 1929, dar şi cum îşi petreceau vara locuitorii Capitalei: ce localuri frecventau, cu ce delicatese se desfătau, ce melodii fredonau sau unde evadau de căldura insuportabilă. Nu lipsesc nici în acest an poveștile de amor, intrigile și glumele bucureștenilor care circulau de la un cap la altul al Căii Victoria.
Din dorinţa de a le reda bucureştenilor istoria pierdută a oraşului, Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN reia proiectul “Cu bastonul prin Bucureşti”, în contextul în care Capitala este puternic afectată de lipsa unei coerenţe urbanistice, de o dezvoltare haotică, care a dus la masacrarea istoriei şi patrimoniului cultural al Capitalei.
Proiectul ARCEN este o invitaţie adresată bucureştenilor spre a-şi descoperi cu alţi ochi oraşul în care trăiesc, de a-l aprecia şi, nu în ultimul rând, de a-l iubi. ARCEN oferă prin intermediul turului-ghidat pietonal şi o alternativă de petrecere a timpului liber în mijlocul oraşului.
Durata turului-ghidat va fi de 2 ore, se va desfășura în limbile română, engleză și franceză, iar punctul de plecare al Turului va fi Ateneul Român.
Excelenta intiativa!