Târg de Sfântul Nicolae

6 – 8 decembrie 2013, Muzeul Național al Țăranului Român.

La marele Târg de Sfântul Nicolae de la Muzeul Național al Țăranului Român, meșteresc, vând și se tocmesc cei mai pricepuți și faimoși meșteri din țară: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari…

De vineri, 6 decembrie, până duminică, 8 decembrie, de la 10 dimineața la 6 după-amiaza, meșterii vă așteaptă cu:

ii, podoabe, opinci, cergi, scoarțe, coșuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, furci, pipernițe, găvane, lingurare, cavale, păretare, lăicere, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, cahle, clopoței, zurgălăi, sorcove, turtă dulce, cozonaci, miere, plăcinte, cofeturi, kürtős kalács, țuică, vin, măști, linguri, fluiere, ocarine, împletituri din pănușe, oale, scăunașe… și câte și mai câte.

Prin târg:

Teatru pentru copii susținut de Asociația pentru Teatru și Carte (PETEC), la Studioul Horia Bernea:

Vineri, 6 decembrie, de la 10:30, Puck
Puck este o poveste plină de umor, cu spiriduși, zâne mirifice și poznașe, poțiuni magice și transformări spectaculoase.
Regie: Cosmin Șofron. Scenariu și distribuție: Andreea Sandu/ Sânziana Tarţa, Smaranda Găbudeanu.

Sâmbătă, 7 decembrie, la 12:00, Poveste din Nord
Povestea Omuleţului de turtă dulce se naşte în mâinile doamnei Crăciun, care frământă aluatul pentru prăjitura preferată a Moşului…
Regie: Ana Crăciun. Distribuție: Ana Cucută, Romina Boldașu, Gabriel Vodnar, Smaranda Găbudeanu.

Prețul biletului de intrare la spectacole este de 12 lei. Rezervări la telefon 0734.21.58.93.

Prețul biletului de intrare la târg: 8 lei, 4 lei (elevi, studenți, pensionari).

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu