Câteva sfaturi de viață de la marele Emil Cioran.
“Eu am scris niște cărți care vorbesc în principal de mine. Prin urmare, tot ce am scris eu și care este contează este o curiozitate psihologică. Eu nu fac parte din nicio mișcare. Tot ce am făcut, eu am făcut singur. E genul de viață pe care l-am adoptat la Paris și care mi-a plăcut.
După mine, românii trebuie să facă numai un lucru și e foarte important: fiecare să devină el însuși. Nu trebuie să lucreze neapărat în colectivitate. Fiecare să devină ceea ce trebuie să devină. Fiecare să se realizeze el însuși. Restul este secundar. Poate că vă decepționează atitudinea asta a mea, însa este felul de viață pe care l-am trăit la Paris cincizeci de ani: am lucrat singur. Nu pot decât să vă dau același sfat: fiecare trebuie să se realize… cum să spun eu… fiecare trebuie să se considere ca o lume. Nu trebuie neapărat să faceți parte din organizația cutare sau cutare. Fiecare să fie el însuși. Asta e important.
E genul de viață pe care l-am dus la Paris. Și ani de zile am fost ignorat și primele cărți pe care le-am scris nu au avut absolut niciun ecou. Însă pe mine nu m-a impresionat chestia asta și am urmat calea mea. Acum am devenit puțin cunoscut. De ce? Deoarece cărțile mele au fost publicate în Le Livre de poche și atunci am devenit și eu cunoscut, în mod fatal. Însă anii cei mai interesanți pe care i-am petrecut au fost anii în care am fost ignorat. Eu nu m-am lăsat impresionat și mi-am urmat calea mea și fiecare trebuie – asta e părerea mea – fiecare trebuie să urmeze calea lui.
Am constat indirect că exista la români o activitate de cultură extraordinară. Și asta este lucru cel mai pozitiv în România de astăzi.
Eu am scris – cu cărți românești, cu cărți franțuzești – 15 cărți. Am ajuns la o epocă în viața mea când scrisul nu mă mai interesează. Și după aceea cu experiența pe care am avut-o la Paris că scriitorii scriu prea mult și publică prea mult… Am ajuns la o perioadă din viața mea când faptul de a scrie nu mai contează. Însă nu regret că am scris fiindcă asta m-a eliberat. Eu dacă nu scriam mă sinucideam precis. Prin urmare, este important să scrii. Adică să te salvezi. Dar te salvezi tu personal și indirect pe ceilalți. Dacă se poate. Dar fiecare are destinul lui și asta contează.”
Emil Cioran, 1990
