Florin Piersic: două fragmente de interviu.
“Vă mărturisesc că până astăzi când vă scriu aceste rânduri, nu am găsit definiția fericirii! Nu am găsit-o nici în tratatele filosofice, nici în cântecele de dragoste, dar îmi place să cred că ea există și tocmai de aceea oamenii aleargă toată viața s-o ajungă și s-o constate.
(…)Eu cred că suntem făcuți din iubire, trăim pentru a primi și a dărui iubire. Fără iubire, fără dragoste ar fi pustiu în lume. Dragostea poate să umfle pânzele speranței, dar singură nu poate niciodată să ducă corabia la mal. Mi-a plăcut și-mi place viața în mișcare, colorată, originală, neașteptată, puternică. Dar fără excese. N-am trăit niciodată cu încetinitorul!
A te afla într-o sală de teatru este un fel de ceremonial, care neapărat trebuie învățat, iar actorul, stăpân pe experienţa sa scenică, poate influența publicul, îl poate ridica, îi poate da din vise zborul, din versul memorat, metafora potrivită, iar din scurgerea timpului, clipele care duc la căderea cortinei!”
“Un actor, ca să devină actor cu adevărat, trebuie să știe alfabetul teatrului, ce trebuie să facă, în afară de faptul că trebuie să aibă neapărat talent… Acum, generația asta nu are profesori. Noi am făcut actoria cu artiști mari. Știau să îți arate ce trebuie să faci într-un rol, cum să te prezinți, cum să vorbeşti. Teatrul se învaţă, iar cel care te învaţă e profesorul. Acum, profesorii sunt deja prea tineri, ca să poată să îi învețe pe studenți ce şi cum trebuie să facă. Nu mă îndoiesc că unii se pricep, dar rezultatele nu sunt pe măsură.”
(surse: Art Act Magazine și Evenimentul zilei)
Aplauze , Maestre!