Fiecare din zilele mele
are un răsărit și un apus
izbitor de asemănăoare una cu cealaltă
înscrise într-un ciclu de săptămâni, luni, ani
le port cu mine ca pe o povară
pe străzi asfaltate
inspirând aer înecăcios de gaze, praf, gudron
pe un fundal de sunete de motoare, voci, sirene
orbită de luminițe colorate,
vitrine cu obiecte arzător de secundare
întâlnind oameni ce-și duc viața într-un permetuum mobile
sperând la o zi în care totul va fi altfel.
O zi unică și neînserată
fără început și fără de sfârșit
în afara tuturor zilelor
în care să umblăm prin grădini
unde nu cresc spini și pălămidă
ci flori veșnic vii, bine mirositoare
fructe dulci, mereu proapete și nestricăcioase
Atunci va fi ziua cea mare.
Atunci vom trăi cu adevărat!
