Vreau să-mi amintesc de mine

“Poeții, ca și orbii, pot să vadă în întuneric.” (Jorge Luis Borges)

“«M-am născut la Buenos Aires în 1899». Acesta este un act de credință. Bineînțeles că nu-mi pot aminti asta. Dacă părinții mei mi-ar fi spus “Te-ai născut în secolul al treilea în Timbuktu” probabil că i-aș fi crezut. Dar rămân la acest fapt din moment ce consider că nu m-au mințit. Așa că, atunci când afirm că m-am născut la Buenos Aires în 1899, fac într-adevăr un act de credință.”

“N-am citit prea mult în viața mea, în schimb am re-citit foarte mult. Am început să-mi pierd vederea în 1955 și de atunci n-am mai încercat să citesc nimic contemporan. Nu cred să fi citit vreodată un ziar. Putem cunoaște trecutul, însă prezentul nu ne este dezvăluit.”

“Am descoperit că orbesc încetul cu încetul, așa că n-a existat un moment anume. A venit treptat, ca un amurg de vară. Eram bibliotecar-șef la Biblioteca Națională și am început să descopăr că sunt înconjurat de cărți fără litere. Apoi prietenii mei și-au pierdut chipurile. Apoi am descoperit că nu mai e nimeni în oglindă, apoi toate lucrurile s-au întunecat, iar acum pot să deslușesc doar albul și griul. Două culori îmi sunt total interzise – negrul și roșul. Pe amândouă le văd maro. Când Shakespeare a spus “Întunericul pe care-l văd orbii” a greșit. Orbilor le este interzis întunericul. Eu trăiesc într-o ceață luminoasă.”

“Femeile cu care am greșit, acțiunile cu care am greșit, circumstanțele în care am greșit, toate acestea sunt unelte pentru poet. Un poet trebuie să considere toate lucrurile ca fiindu-i date, chiar și nenorocirile. Nenorocirile, înfrângerea, umilința, nereușita, acestea sunt uneltele noastre. Doar nu crezi că atunci când ești fericit poți să produci ceva. Fericirea constituie un scop în sine. Însă ni se dau greșelile, ni se dau coșmarurile aproape în fiecare noapte, iar sarcina noastră este să le transformăm în poezie.”

“Nu cred în şcoli, nu cred în cronologie. Nu cred în datarea manuscriselor. Cred că poezia trebuie să fie anonimă. De exemplu, dacă aș putea alege, mi-ar plăcea ca un vers al meu, o povestire a mea, rescrisă și îmbunătățită de altcineva, să supraviețuiască, iar numele meu să fie uitat, așa cum se va și întâmpla la momentul potrivit (…)Poate că fiecare epocă rescrie mereu aceleași cărți, schimbând sau adăugând câteva detalii. Cărțile eterne sunt, poate, aceleași cărți pururi rescrise. Rescriem mereu ceea ce au scris cei din vechime și nu mai este nevoie de nimic altceva.”

“Există un cuvânt în spaniolă, bănuiesc că-l cunoașteți. Mă întreb dacă se mai folosește încă. În loc să spui “a se trezi”, spui recordarse, adică a-ți aminti de tine. Mama mea obișnuia să spună: “Que me recuerde a las ocho” (vreau să-mi amintesc de mine la ora opt). În fiecare dimineață am acest sentiment, deoarece sunt mai mult sau mai puțin inexistent. (…) Bineînțeles, când ești tânăr nu simți așa ceva. Simți: “Ei bine, sunt fericit că m-am întors în lumea asta minunată”. Dar eu nu cred să fi simțit vreodată asta. Nici chiar în tinerețe. În special în tinerețe. Acum m-am resemnat. (…)Presupun că ceilalți oameni simt altfel decât mine pentru că mulți dintre ei se gândesc la nemurire ca la un fel de fericire; poate pentru că nu-și dau seama…”

“Cred că murim tot timpul. De fiecare dată când nu simțim ceva, când nu descoperim ceva, când doar repetăm ceva mecanic – în acel moment ești mort. În același timp însă, viața poate veni în orice clipă. Dacă luăm o singură zi, pe parcursul ei întâlnești multe morți, însă și multe nașteri.”

“Cred că prietenia este poate faptul esențial al vieții. Prietenia, așa cum mi-a spus Adolpho Bioy Casares, are acest avantaj asupra dragostei: nu are nevoie de nici o dovadă. (…)Poate că adevăratul destin, adevărata datorie a dragostei este să devină prietenie.”

“La urma urmei bucuria este imposibil de suportat. Putem fi fericiți timp de o clipă sau două, însă o eternitate de fericire este de neînchipuit.”

Jorge Luis Borges (24 august 1899 – 14 iunie 1986)

Buenos Aires: Las Calles de Borges – un scurt omagiu adus lui Borges de către regizorul brazilian Ian Ruschel. Filmările au avut loc în iarna lui 2010 în Buenos Aires și Capilla del Señor, Argentina.

(via APLR)

Become a Patron!