1. Care sunt cele șapte litere utilizate pentru scrierea numerelor în civilizația antică romană?
I – pentru numărul 1; V – pentru numărul 5; X – pentru numărul 10; L – pentru numărul 50, C – pentru numărul 100; D – pentru numărul 500 și M – pentru numărul 1000.
2. În numerologia romană nu există cifra zero.
Fapt care face ca, de pildă, numărul 207 să fie scris așa: CCVII.
3. Care sunt principalele trei reguli ale formării numerelor romane?
– simbolurile I, X, C și M pot fi consecutive de maximum trei ori, iar V, L, D doar o singură dată;
– orice semn pus la dreapta altuia de valoare mai mare sau egală cu el, se adună (XII = 10 + 1 + 1 = 12);
– dacă un simbol mic se află în fața unui simbol mare, atunci cel mic se scade din cel mare (XCII = 100 – 10 + 2 = 92).
4. Care este cel mai lung număr care poate fi scris cu cifre romane?
3888 – MMMDCCCLXXXVIII
5. Care este cel mai mare număr care poate fi scris cu cifrele romane de bază?
3999 – MMMCMXCIX
6. Cum a luat naștere simbolul folosit astăzi pentru infinit (∞)?
În evul mediu, D folosit pentru numărul 500 a început să fie scris și ca |Ɔ, iar pentru numărul 1000 a început să fie folosit și C|Ɔ. Acest din urmă simbol a ajuns să fie folosit ca ↀ. Iar de aici se spune că s-ar fi inspirat John Wallis, matematicianul căruia i se atribuie introducerea simbolului ∞, cel atât de de folosit astăzi pentru infinit.
7. În cele din urmă, care este cel mare număr folosind simbolurile romane?
Practic, după “îmbunătățirile” aduse în evul mediu, nu există vreo limitare. Astfel CCIƆƆ era folosit pentru 10.000, CCCIƆƆƆ pentru 100.000 etc. Însă, cum folosirea atâtor “C”-uri era totuși greoaie, s-a găsit o altă simbolistică: o linie orizontală deasupra simbolului înseamnă multiplicarea sa de o mie de ori, iar două linii verticale (de o parte și de alta a simbolului) înseamnă multiplicarea sa de o sută de ori.
_
I pentru 1000
_
X pentru 10.000
_
|I| pentru 100.000
_
|V| pentru 500.000.
