O emoție copleșitoare, pe care cu toții am trăit-o. Măcar o dată în viață.
Doamnă profesoară, n-ați ieșit la pensie, vi s-a părut:
este o chestiune de vârstă, vă rog, chiar dacă asta v-a durut.
Dumneavoastră îmi predați în continuare, ca-n vremurile de glorii
când lecturile suplimentare, nu erau atât de obligatorii.
Pentru că povesteați ore-ntregi romane unor copii
ce-ar fi vrut să sune de ieșire tocmai a doua zi.
Ne-ați așteptat să trecem odată pe la școală, o știm,
dar nu găseam cuvinte potrivite să vă bucurăm, să vă mulțumim…
Știți, noi mai facem și în viață câte-o greșeală de ortografie
și mai trecem pe curat maculatoarele din copilărie.
De aceea imaginați-va că suntem cu toții la clase:
Deliu, Tocaci, Crăciunescu, Nicolescu, Spiridon, Tănase…
Dumneavoastră povestiți-ne ceva, despre ce vreți.
noi prin sugestii am influențat elevul de serviciu să nu sune de pensie.
Suntem în bănci, cuminți, vă ascultăm, vă sărutăm pe inimă, pe mână…
Pentru că nu pot fi pensionate Limba și literatura română.Nicolae Alexandru-Vest, Limba și literatura română
Foto: prima școală românească.
