Dante, plimbându-se prin univers, este mereu agățat de ochii senini ai Beatricei. Privind-o se știe, oarecum, în siguranță chiar și în infern! Există un drum al nostru către noi înșine, o punte nevăzută clădită doar de privirea care scoate la lumină nevăzutul sensibil al lumii.
Singularitatea condiției umane este dată de prezența inefabila unui transcendent, al unui dincolo dătător de noimă, care însă nu poate fi văzut, ci doar bănuit și presimțit.
Ochii, când sunt închiși, zămislesc imagini, fixând pe retină repere de care, de atâtea ori, ne putem agăța!
Mi-a plăcut mereu privirea binevoitoare care preschimbă contradicția în consimțământ!
De ceva vreme îmi place următorul îndemn: sa nu mă pierzi, caută-mă din când în când cu privirea!
