Cum să fac să atrag public nou? Cum să fac să îi aduc pe tineri în sala de operă, în muzeu, cum să îi determin să pună mâna pe un autor pe care mulți îl consideră “prăfuit”?
Probabil aceasta sunt doar câteva dintre întrebările recurente ce macină mintea oricărui om care trebuie să promoveze arta clasică, din România sau de aiurea. Partea amuzantă este că atunci când vine vorba de găsit o soluție toată lumea știe să invoce minunata poveste cu adaptabilitatea. Așa cum ne-am obișnuit deja, practica ne omoară.
Aproape la orice întălnire la care am participat, având subiectul PR cultural, management cultural, marketing cultural sau orice alt cuvânt având un “cultural” în coadă, am auzit voci multe și mărunte care spuneau cât de important este să ne îndreptăm eforturile spre cucerirea tărâmului fermecat, pe numele lui Social Media. Foarte bine, așa să fie!
Dacă stăm să aruncăm o privire în odraga digitală putem da peste sute de pagini de Facebook și conturi de Twitter aparținând muzeelor, institutelor culturale, galeriilor și teatrelor etc. E bine, lucrurile încep să se miște! Partea proastă este că “binele” acesta își pierd din farmec în momentul în care la o analiză mai atentă îți dai seama că în spatele acestor prezențe online nu se ascunde o strategie și că de cele mai multe ori ei sunt acolo doar pentru că le-a trecut pe la urechi că dacă nu activezi în online nu exiști.
Dar întristarea cea mai mare vine atunci când arunci un ochi peste două, trei hotare și dai, de exemplu, peste contul de Twitter al înțeleptului domn Shakespeare (care are, in acest moment, aproape 3.000 urmaritori).
Dacă ești un aprig conservator probabil o să privești cu stupoare proiectul The Twitter Opera inițiat de Royal Opera House sau proiectul Such Tweet Sorrow lansat de Royal Shakespeare Company. Dacă ești puțin mai flexibil o să vezi în ele niște idei pline de creativitate care te-ar putea ajuta să îți scutești mintea de chinuitoarele întrebări despre care îți povesteam la începutul articolului.
Mulți ar putea spune că România nu este Marea Britanie și că ea sărmana are multe alte probleme mult mai grave de rezolvat. Corect, nu este! Dar poate că ar merita măcar să încercăm! Eu aș crede că pentru început avem nevoie de un dram de creativitate și voință. Avem?
Nu cred ca in Marea Britanie e neaparat un procent mai mare de oameni care sunt interesati de cultura, probabil acolo sunt pur si simplu mai multi dintre ei pe Twitter. Aici multe persoane care citesc, merg la teatru etc nu sunt in retele sociale online (inca), asa ca poate pr-ul cultural ar trebui sa-si gaseasca deocamdata creativitatea offline 🙂
Hmmm, nu ştiu în ce măsură afirmaţia ta potrivit căreia în Marea Britanie procentul oamenilor care sunt interesanţi de cultură nu este mai mare poate sta în picioare, pentru că altfel nu aş putea să îmi explic de ce au ajuns atât de departe.
În schimb împărtăşesc în totalitatea necesitatea creativităţii în offline în primul rând! După cum am scris şi în articol, sunt perfect conştientă că avem alte probleme mai importante de rezolvat, dar asta nu înseamnă că dacă tot am pus mâna pe online, nu trebuie să punem mâna cu cap, nu doar aşa ca să ne aflăm în treabă.