O treaptă de lignit.
Dar e atât de înaltă..
Mi-e așa de frică…
Mi-e tare teamă că vă voi dezamăgi!
Nu ar fi pentru prima oară..
Dar vreau să vă fac mândri,
Iar asta nu o pot face
Decât prin ale mele mâini!
Stau în prag și mă gândesc
Ce are să se întâmple,
Nu vreau să vă dezamăgesc!
Nu vreau să treceți prin ce ați mai trecut,
Ferice veți fi voi,
Ador să vă vad zâmbetul, cel din urmă, bucuros,
Și să spuneți
Știți, voi, necunoscătorilor,
Ceea de o vedeți dincolo
Este fata ce-o iubesc,
Este fata ce mi-e fiică,
Este fata ce mândri ne-a făcut,
Este sora ce nu vreau s-o împărtășesc,
Ea, cea de dincolo de gard,
A făcut să cânte până și cel mai tăcut bard!
Ceea ce mai sus ați citit,
Îmi doresc s-aud,
De pe buzele celor ce m-au iubit,
De pe buzele celor ce sper că nu i-am dezamăgit!
Dar acesta va trebui să demonstrez
Prin sărirea treptei de lignit…
Greu a fost atâta timp,
Mult am avut de citit,
Dar acum eu vă șoptesc,
Căci glasul mi-e pierit,
Oh, suflete dragi,
Eu vă iubesc, și aș face totul să nu vă dezamăgesc!
