Fiecare om este un ghiocel unic, perfect în imperfecțiunea sa și demn de onorurile care, evident, i se cuvin, fiind incomparabil.
Din pricina lipsei de tipare, este o aparentă atrocitate să menționezi omului schimbarea, aceasta fiind considerată un atac la persoană menit să distrugă originalitatea și adevărata natură a perfectului fulg de zăpadă.
Îi urmăresc, cu interes și cu amuzament, pe ortacii minelor de dezvoltare personală. Acești vânători de recompense care, cu sceptrul aurit în brațe, îi instruiesc pe “nefericiți” să se îmbrățișeze, să se iubească des și sa fie ei înșiși. Nu am să mă opun și nici nu am sa dau ordine cocoțat pe un cal alb din rumeguș, fiecare om face exact cum îl duce (Il Duce?) capul și își asumă responsabilitatea pentru propria fericire. Dar am discutat suficient despre Mussolini, îmi doresc doar să subliniez faptul că este ideal sa fii tu însuți, exceptând situațiile în care “tu” ești fantoma unui melc mânuind o sabie din lemn și având un abțibild ca stea în frunte.
Fii tu însuți este un sfat bun, însă consider că este criminal să-i spui unui om doritor de schimbare să mențină percepțiile și atitudinile trecutului. Nebunii și proștii fac același lucru de o mie de ori, sperând că vor avea rezultate diferite și, din nefericire, “fii tu însuți” este exact același lucru. Nu îi spui unui dependent de droguri ajuns, într-un final, la dezintoxicare, să continue să le folosească, la fel cum nu îi spui unui doritor de schimbare să facă exact ce a făcut până acum.
Schimbarea necesita modificarea “eului” și modelarea personalității pentru a atinge noul “ideal”. Nu este ușor și nu este neapărat benefic, în lumea oamenilor alterați se dă o lupta perpetuă între ei și ei. Noul nu aduce după sine distrugerea vechiului, este similar cu acțiunea de a pune pereți falși într-o încăpere pictată roz: faptul ca nu poți vedea pereții din spatele pereților, nu înseamnă că ei nu există. Oamenii ce au ales să se reconstruiască sunt complicați, de cele mai multe ori sunt mânați de contradicții și aceștia au tendința să fie imprevizibili, pentru că nu ai niciodată certitudinea că vorbești cu pereții falși sau cu pereții roz.
Schimbarea nu înseamnă nici fericire pură: noul “eu” aduce după sine bucurie, însă acest lucru nu înseamnă că omul nu plânge după vechiul “eu”. Vechiul sine este confortabil și, chiar dacă a fost prost, a fost prostul nostru. Depinde de fiecare om să considere schimbarea, însă este important de înțeles că aceasta este de multe ori necesară, însă nu este ideală. Practic, schimbarea este condamnare la moarte a “eului” și, precum drogul pentru un dependent de droguri, vechiul “eu” continuă să ne bântuie chiar dacă omul se tratează.
