Tipologii feminine

În epoca modernă, are loc o “democratizare” a frumuseţii.

Mentalizată că raţiunea ei este iubirea, cu toată gama devoţiunilor şi a sentimentalismelor aferente, femeia se eliberează treptat de acestea, căutându-şi propria identitate.Trăim într-o epocă a femeii active, virilizate, independente şi a bărbatului-obiect, efeminat, obosit şi nesigur. În jungla urbană de astăzi, se strecoară “eroine” ce îşi asumă un comportament masculin sau, mai degrabă, o psihologie transsexuală; au o prezenţă agresiv-decorativă.

În epoca informatizării, când veştile despre un eveniment nu mai vin la încheierea lui, ci sunt relatate în timp ce sunt trăite (live), “alpinismul” pe scara socială se face prin apariţii la “evenimente”, în reviste glossy sau la TV. Deocamdată, cele mai vizibile dintre femei – actrițele – au lăsat deja un set de tipologii.

Genul “bimbo”

mizează totul pe fizicul ei, care este la fel de trecător ca şi aşa-zisa ei “carieră”. De obicei, atrage bărbaţi violenţi şi misogini, care o privesc ca pe un trofeu şi se poartă cu ea ca și cu o fetişcană fără minte. La patruzeci de ani, sufletul ei e la podea de cât de terfelit a fost în acest timp, iar corpul nu mai dă semne de frumuseţe. Ar putea să rezulte o babă precoce, patetică şi insignifiantă.

“Falsa intelectuală”

este o depresivă buimacă. Mereu e terorizată de gândul că ar putea fi luată drept femeie uşoară şi fără creier, de aceea se urâţeşte în mod intenţionat. Drept urmare, look-ul ei trebuie să fie neapărat cât mai natural, fără farduri şi decolteuri agresive. Singurul accesoriu de luat în seamă îl constituie ochelarii de soare, ce ar trebui să îi confere un oarece aer misterios. Oamenii nu prea înghit fiţele ei de înţeleaptă şi încep să-şi dea coate prin spatele ei. Dacă este provocată, e posibil să scoată nişte perle drept adevăruri general-valabile. Dacă îşi dă seamă că a fost luată peste picior, poate să cadă chiar şi în depresie.

“Femeia-copil”,

la şaisprezece ani, este o gură de aer proaspăt într-o lume de blazaţi. Declaraţiile ei voit autoironice (“Cânt ca un cimpoi spart.”) îi dezarmează pe cârcotaşii care ar intenţiona să glumească pe seama “talentului” ei. Cum nu face prea bine distincţie între viaţa personală şi cea artistică, pe la patruzeci de ani, ajunge să îşi povestească nenorocirile în emisiuni patetice şi se forţează să arate ca o învingătoare.

“Rebela profitoare”

devine o bunică reacţionară. Scopul ei în viaţă? Să se vorbească din ce în ce mai mult despre ea. De aceea, va face apel la mila şi la admiraţia publică. Înfiinţează o asociaţie împotriva maltratării femeilor şi devine vocea femeilor abuzate din lumea întreagă sau… militează pentru protejarea animalelor fără adăpost.

“Diva la pensie”

este adepta unui stil atemporal din punct de vedere vestimentar, chiar minimalist. Ea are o viaţă suficient de “curată” ca să se poată plânge, cu graţie, pe la diverse serate: “M-am săturat să mi se tot spună blondă glacială.”

Mi-ar plăcea să cred că femeia viitorului se va întoarce la modelul secolului al XIX-lea.

În tinereţe, să fie fragilă, delicată, dar şi ageră şi “periculoasă ca o pisică”. Să ştie, apoi, ca o leoaică, să conducă o casă plină de copii, iar la maturitate să fie inteligentă şi să aibă umor.

Lângă ea, ar trebui să stea un bărbat genul “însurat până la măduvă” (neapărat tată de familie scandalizat de ideea de adulter). Trebuie să fie genul “cavaler”, cu o masculinitate rafinată, “nemuritor şi rece”, care preferă femeile rezervate.

După aceste utopii-hazlii, rămân vorbele unei regine (Carmen Sylva):

“Proasta stă mereu în faţă – să o vadă lumea, deşteapta stă în spate, să vadă ea lumea”.

Actriţa Gene Tierney – fotografie de Horst P. Horst.