Nici măcar timpul nu mai este prielnic culturii…
Galaxia Gutenberg, zic unii, va ceda locul unei lumi în care va domina cultura de fotoliu, mai comodă din punct de vedere intelectual. Este acea cultură care solicită mai puțin capacitatea de abstractizare a minţii în favoarea spectacolului lesne de urmărit acasă, în fugă, seara.
Timpul nu mai este nici el prielnic culturii, este schimbat chiar din temeliile lui ontologice, este valorificat financiar. Prin urmare, fiecare oră şi fiecare zi îşi au raţiuni de funcţionare diferite de timpul cultural. Acesta de pe urmă a rămas unul lent, aproape leneş, timpul vechi, al călugărului din Evul Mediu, timpul risipit cu indiferența cu care își iroseau aristocraţii averile în fastul, aparent inutil, al vieţii de la Curte.
Timpul cultural este asemenea celui liturgic din trecut – inutil, liber, gratuit şi se oferă oricui îl vrea. Este adevărat că, din perspectivă culturală, timpul are alt ritm. Eruditul, filosoful, criticul literar, Heraclit, îşi “chivernisise” timpul. Pentru acest gen de oameni, timpul este acumulare culturală, tot aşa cum, la bursa newyorkeză, este acumulare financiară. Aşa se explică faptul că şi pentru unii şi pentru alţii există o anume exigenţă imperativă a folosirii profitabile a trecerii vremii. Astăzi, se cultivă scrisul la computer, informaţia preluată de pe internet ori de la TV, prin email sau telefonul mobil, de aceea timpul pentru lectură este tot mai scurt, cititul mai superficial; în astfel de condiţii, cultura devine mai “pastilată”, mai puţin nuanţată şi suntem mai agresaţi de clişeele up to date.
Capitalismul contemporan trăieşte chiar din această vânzare a timpului la scară planetară: toate contractele de muncă, cele financiare şi cele comerciale sunt, la urma urmelor, un negoţ al timpului şi al angajamentelor (“time is money”) cu finalitate temporală.
Au devenit anacronice marile întâlniri, care erau o baie de spiritualitate şi reprezentau un benefic schimb de idei, erau un prilej de trăiri emoţionale, de destindere, de acumulări sufleteşti, de prietenie dezinteresată, de etalare a aptitudinilor şi de apreciere reciprocă. S-a ajuns, din păcate, la o stare similară cu aceea de a vegeta într-o singurătate socială, care e de condamnat (fiind una dintre cauzele alienării şi atomizării societăţii noastre).
Toţi se retrag şi trăiesc “melcoid”, consumând surogate culturale, servite de multitudinea de canale media. Se pare că istoria comunicării este istoria unei (false?) dileme: progres al cunoaşterii versus regres moral şi cultural.