Povestiri pentru seri liniștite.
Astăzi, literatura autohtonă pentru copii și tineret este nișată și expediată în umbra volumelor pe care editurile se grăbesc să le ia la pachet (eventual, cu vreo jucărie zâmbitoare sau un gadget) din zona etichetată imported. Sfidând aceste legi aspre ale marketingului, editura Zorio se avântă în lupta cu Balaurul comercial aducând în prim-plan autori români și eroi de pe meleagurile noastre. Cu gândul la Talismanul de safir al Elvirei Bogdan sau la parodiile după basmele autohtone, semnate de Dumitru Toma, primim o invitație din partea autoarei Anca Oprea. Așadar, printr-o parafrază de sorginte goetheană, invitația ar putea fi: “Tihnă, stai, ești atât de frumoasă!”.
După răsfoirea unor pagini din scrierile delicate, grupate în volumul sugestiv intitulat Povestiri pentru seri liniștite, cu siguranță, mulți cititori vor relua zicerea cu iz de formulă magică. Strict tehnic, cele treizeci și trei de texte sunt curate, Anca Oprea cântând, cu dezinvoltură, pe toate claviaturile disponibile din registrul prozei scurte. Volumul (debut editorial) propune o voce originală, cu suflu proaspăt și viitor promițător, licărind în entuziasmul începătorului. Inteligentă și prietenoasă, proza autoarei surprinde printr-un nonconformism simpatic (ignorând, parcă, profesia de bază – aceea de profesoară de limba și literatura română), în contextul módelor și modelelor actuale (fantasy, horror sau chic pentru fetițe).
Anca Oprea, cu un aer spontan, fără mari presiuni de articulare, oferă un diptic narativ, delimitat în secțiunile pentru vârsta primei copilării (primele șaptesprezece povestiri) și pentru puberi-adolescenți (ultimele șaisprezece texte). În tehnica decupajului cotidian lucrează, meșteșugit, subtil, glumeț, dar și ironic-amar (în partea a doua), dar neagresiv, și întoarce pe dos, în fantezie à la Lewis Caroll, mănușa realității. Din universul primei copilării, decupează tipologii de fetițe (Fetița mofturoasă, Fetița care nu se bucură niciodată, Esmeralda) sau de animale prietenos-domestice (pinguinul Zoro, pisicile și cățelușii de factură Yin&Yang, antagonici dar complementari, văcuța stresată și vrăbiile însoțite de vrăbioi). Povestirile, unele – adevărate fabule postmoderne – aduc a fotografii naive, ce (sur)“prind” obiecte, lucruri, stări familiare, domestice, iar desenele (Ilustrații: Mihaela Constantinescu) întăresc acest demers.
Printre fabulele în alb-negru, se strecoară și o nuanță duios-tradiționalistă în povestirea Animalele vorbesc înainte de Crăciun.
Micii cititori sunt poftiți în universul pălăriiilor, al tacâmurilor și-al paharelor, dobândind informații despre “etichetă” sau despre istoria (neoficială a) fabricării obiectelor din zona domestică (“Paharele de vin, cu studii în străinătate, au devenit pahare de whisky (…), cele care-au învățat germana s-au transformat în halbe și s-au îngrășat de la câtă bere au băut.”) Apoi, vocea autoarei capătă inflexiuni comico-parodice, în manieră didactică, intertextualizând pe seama nurorilor, nepoților babei și-ai moșneagului – cunoscuți din lumea manualelor școlare (textele lui Ion Creangă).
Succesiunea povestirilor este graduală, iar în partea a doua, identificăm sentimente și stări ce aparțin, mai degrabă, acțiunilor menite să te scoată din zona de confort. Precum la celebrul “tată al lui Alice”/Lewis Caroll, granițele par a fi alunecoase. Cu o privire nestatornică, Anca Oprea rătăcește peste cadențele prozaice, care nu sunt defel notații cotidiene, apoi oferă teme și motive mai grave. Cadrilajele insolite (Umbra ciudată, Cleptomanii, Ceasornicul timpului sau Călătoria fără bagaje) au de-a face în fond, cu infrarealitatea, distorsionată fantezist, în acord cu vârsta cititorilor (perioada “năvălniciei”). În această secțiune, găsim o proză zglobie, lăsând parcă la întâmplare, formulele familiare ale lumii să-și facă de cap; simțul umorului se joacă de-a v-ați ascunselea cu absurdul, rezultând geometrii (atipice) de colaj. Ceea ce poate avea toată savoarea ludicului atinge zone mai sensibile (indiferența, conformismul sau defazajul de la acesta, indolența, birocrația, precaritatea statutului de imigrant/rrom, excesul de hrană ultra-procesată și trecerea ireversibilă a timpului).
Anca Oprea dovedește talent de povestitor, disponibilitatea pentru simțul umorului, în măsură să întrețină magia lecturii care camuflează tema timpului. Sub cortina serilor liniștite (fie de iarnă, fie de vară târzie), Povestiri pentru seri liniștite se înscrie în seria cărților cu adresabilitate ce poate începe cu vârsta primei vacanțe școlare și poate ajunge până la cea a bunicilor (precum cea zugrăvită, cu duioșie, pe coperta întâi, de Alina Astăluș).
Inventiv, cu o puternică tușă originală, volumul este un motiv substanțial pentru a savura tihna unor seri liniștite.
