Teroarea în imponderabilitate

Life.

După Alien (R: Ridley Scott, 1979) și Gravity, Daniel Espinosa propune un altfel de survival impresionant odată cu pelicula Life. Filmul porneşte de la o reuşită ştiinţifică extraordinară: o capsulă de pe Marte este recuperată pe o staţie spaţială, iar cercetătorii descoperă că aceasta conţine prima dovadă de viaţă extraterestră. Organismul se dezvoltă neaşteptat și, într-un timp scurt, se va dovedi a fi extrem de ingenios – mai întâi în a evada din spaţiul închis unde era analizat, apoi în a ucide membrii echipajului. Life ne livrează un teribil mesaj, care, din păcate  se insinuează destul de anevoie într-o actualitate tulbure, refractară, care încearcă să strunească legile naturii.

Dacă în pelicula lui Ridley Scott, lupta cu extraterestrul era remarcabilă, de această dată, capătă originalitate, fiindcă este progresivă, ca într-un film hitchcockian care-ți șuieră pe la urechi: “cam până aici a fost totul în regulă, de acum…”. Referințelor gothice din pelicula produsă în 1979 li se substituie o introspecție de tip scientist și un soi de pozitivism care virează spre coșmar. Având în vedere acest fapt, putem considera o reușită antropomorfizarea intrusului pentru a produce tulburări precum făcea “bestia” din Alien. Daniel Espinosa manevrează emoția în altfel de registru, mizează pe straniu, misterios și surprinzător. Ca și în Gravity, acțiunea se desfășoară într-o permanentă stare de apăsare: o echipă de oameni de ştiinţă, aflaţi la bordul unei staţii orbitale internaţionale, trec brusc de la interesul pentru cercetările ştiinţifice la o spaimă viscerală când descoperă o formă de viaţă care se dezvoltă vertiginos şi care a cauzat extincţia vieţii pe planeta Marte, iar acum ameninţă atât echipa cât şi însăşi viaţa pe Pământ.

Supravieţuitorii au o misiune de o importanţă capitală: lichidarea entității (create pe ecran cu ajutorul CGI ) care pune în pericol chiar viitorul umanităţii. Și Life porneşte de la o reuşită ştiinţifică extraordinară: o capsulă de pe Marte este recuperată pe o staţie spaţială, iar cercetătorii descoperă că aceasta conţine prima dovadă de viaţă extraterestră. În ciuda faptului că “în spaţiu nu te poate auzi nimeni ţipând”, totuși,  marea diferenţă dintre Alien şi Life (semnificaţia e mai largă) este faptul că acţiunea din primul film amintit are loc la ani lumină distanță față de Terra, în vreme ce pericolul din Life are şanse mari să ajungă la sol, condamnând întreaga specie umană la (o probabilă) extincţie. Ca în orice S.F., regăsim avertismentul în subtext deoarece  Life a căutat un răspuns pentru conceptul de agresiune – “Cine-a început primul ?”, “Care l-a deranjat pe celălalt ?” .

Descoperirea unei celule în eşantioanele de sol marţian deschide drumul către o entuziasmantă (cel puţin la început) revelaţie: pe Marte a existat viaţă, iar dovada de netăgăduit se află acum în laboratorul ultrasecurizat al Staţiei. Doar că, hrănită cu glucoză şi în condiţii de viaţă optime, celula se dezvoltă rapid şi în curând spectatorii vor face cunoştinţă cu terifiantul antagonist al filmului, denumit, mult mai inofensiv decât merită: «Calvin ». Forțând mereu legile naturii e posibil să le faci să ți se-ntoarcă mai dușmănoase, tot încercând să le pătrunzi tainele. Vechea temă din Frankenstein ( romanul scris de Mary Shelley în 1818) e mereu actualizată, dar la fel  de dureroasă. I s-ar putea imputa scenariului o prea mare apropiere de jocurile video, dar șerpuirea pericolului poate justifica acestă camuflată lipsă de inspirație. Intrusul din Life seamănă izbitor cu o vorace anacondă / stea-de-mare sau cu o creatură de-ale lui H. P. Lovecraft (ilustratorul poetului american Poe), deja o referință mereu prezentă la Ridley Scott. Life are şanse să devină un succes de încasări pentru că reuşeşte să evite, totuși, confortabilele asemănări cu Alien şi Gravity şi să-şi captiveze spectatorii amatori ai genului. Faptul că rolurile principale sunt interpretate de Jake Gyllenhaal, Rebecca Ferguson, Ryan Reynolds sau starul japonez Hiroyuki Sanada este un  atu al acestui blockbuster realizat cu o relativă economie de mijloace (55M$). De asemenea, regizorul suedez foloseşte excelent efectele speciale şi coloana sonoră pentru a crea suspans şi a sublinia pericolul iminent reprezentat de fluidul «Calvin» .

Jake Gyllenhaal, Ryan Reynolds şi Rebecca Ferguson interpretează trei dintre cercetătorii implicaţi în luptă. Dr. David Jordan (Jake Gyllenhaal) menține  atitudinea distantă a unui om care a petrecut 473 de zile pe staţia orbitală. Nimeni nu-şi cunoaşte “casa” mai bine ca el. Membrii echipajului îi folosesc “casa” din spaţiu drept  bază pentru lansarea operaţiunii de descoperire a primelor dovezi de viaţă pe planeta Marte. Rebecca Ferguson o interpretează pe Dr. Miranda North o activistă de la “Centrul pentru Controlul Bolilor” şi participă în mod excepţional la această misiune. Îndatorirea ei era să-i menţină sănătoşi pe toţi membrii expediţiei şi să se asigure că aceştia se vor întoarce cu bine pe Pământ, indiferent de problemele cu care     s-ar putea confrunta în spaţiu. Specialistul Rory Adams/ “expertul de misiune”,  este interpretat   de Ryan Reynolds, care se achită onorabil în acestă nouă partitură (în care e mai mult suspendat). Întreaga echipă se luptă cu prădătorul (Alpha) glisând între tăceri apăsătoare și spaimă atroce. Departe de acel brutal “facehugging” din pelicula lui Ridley Scott, sărutul morții din Life este lent, glacial, aproape tandru. Povestea cinematografică focalizează atenția asupra potențialului pericol. Atmosfera angoasantă și twistul final îngheță speranța îndemnând la reflecție.