Există mai multe momente de repaus pe care suntem datori să ni le oferim, să stăm pe marginea lor şi să înghiţim linguriţă cu linguriţă durata lor. Pentru o clipă, timpul curge altfel, curge invers sau curge asimetric, dacă vreţi. Această curgere altfel a timpului, are în ea o frumuseţe aparte. Am putea spune că este vorba despre sentimentul unei tempofagii, dar nu! Nu este un timp pierdut! Este un timp dator nouă, un timp căruia noi îi suntem datori cu ceva – anume cu a începe să îl trăim.
Pentru o clipă, e nevoie de aceste momente de repaus care să ne ofere fie câteva aripi cu penaj fin ascuţit de bucuriile timpului, fie un impuls de a zbura chiar şi pentru o secundă într-o dimensiune ce ne-a fost interzisă în acest timp liniar, al zilelor de zi cu zi. Ce farmec poate avea o zi care decurge din altă zi, ca o oglindă zilei precedente ei? Ce farmec ar avea toate aceste simetrii?
Da… vă propun scăparea din timp, evadarea din timp, care este altceva. Ea se traduce ca fiind această tempofagie inversă în care ne bucurăm de aburii cafelei ce se condensează de norii de vată deasupra capetelor noastre; pentru o clipă, permite-ţi să fii cu capul în nori, pentru că nimeni nu a fost nepunctual dacă nu a luat metroul potrivit. Următorul metrou s-ar putea să te ducă exact în locul potrivit în timp util, fără riscul unei întârzieri. De ce să ne batem capul că „suntem în întârziere”? Vi se pare că totul este prea tardiv în această viaţă? Ei, nu. În aceste firicele de repaus descoperim pe deplin frumuseţea tristeţii amestecată cu bucuria zborului spre orice şi spre nicăieri; descoperim cu bucurie că timpii morţi sunt, de fapt, timpi vii pe care îi hrănim cu tot ce vrea sufletul să înghită de atâta sete: artă, poezii scrise mai stângace pe nişte hârtii, muzică…
Datoria noastră ar fi aceea de a ne permite moral să rămânem acolo pentru totdeauna, dar, ca dintr-o hipnoză lungă, timpul liniar se va încumeta să ne trezească. Doar că, odată pătruns în non-timp, nu te vei mai lăsa păcălit atât de uşor de acest timp liniar, cu măşti false. Plimbările lungi printre copacii desfrunziţi din Herăstrău sunt o călătorie în aceste momente ale noastre de repaus. Plimbările către cafenele de pe bulevardul Victoriei, la fel. Vânarea – din mersul cu căştile în urechi – a fulgilor de nea din centrul vechi este un fenomen aparte pentru fiinţa noastră.
Să iei un mic repaus nu e o tragedie. Să te opreşti din lucrurile repetitive, nu e un capăt de ţară – s-ar putea să fie capătul ţării de unde îţi poţi ghida călătoria înspre tărâmul fantasticului, ar fi spus Paul Klee.
