Song to Song

O baladă sălbatică.

Cu spiritual său fin de observație, mereu interesat de evoluția ființei umane, Terrence Malick a găsit în lumea showbiz-ului, printre staruri precum Iggy Pop, Lykke Li sau Patti Smith (Iggy Pop și Patti Smith apar în propriile roluri), un subiect suculent: dragostea, dar și aviditatea pentru celebritate, bogăție, putere, transpus în pelicula  Song to Song. Mereu vom regăsi oameni care se iubesc, visează, se re-găsesc, se despart, apoi, intervine… transa/sfera elegiacă. Ca de obicei, regia semnată de Terrence Malick este sublim-evanescentă și nu prea are de-a face cu ceea ce știam deja din sensurile filosofice desprinse din filmele sale anterioare: Tree of Life, Voyage of Time sau To the Wonder.

În 2017, cineastul a ales să dea contur derivei sentimentale trăite de cei patru protagoniști. Filmul-oglindă înfricoșează și, paradoxal, fascinează. Ca și în celelalte lungmetraje, Malick seduce privitorul grație imaginii apte să satisfacă și cele mai pretențioase gusturi, o adevărată colecție (de imagini malickiene) etalată de acest “tiran al esteticii”. Din 2010, artistul a transpus pe ecran apoteoza vidului în lungi poeme filmice, care-au stârnit valuri  de admirație, dar și potop de sarcasm (totul a început când a obținut, în 2011, a premiului Palme d’Or pentru filmul The Tree of Life, după care-au urmat Knight of Cups, Voyage of Time). De fiecare dată,  exista acel refuz al unei narațiuni lineare și celebrarea  creației vizuale, plină de lirism – încărcată de întrebări de natură metafizică – despre locul omului în Univers. Cu imagini surprinse din unghiuri de excepție, având actori atrăgători în distribuție – declamând poezie la un festival de muzică din Austin (Texas) – timp de două ceasuri, filmul lui Terrence Malick captivează și încearcă, prin virajele sale estetice, să facă înțelese teme grave.

Song to Song este o nouă variantă a muncii de explorare atât formale, cât și spirituale. Orbirea interioară a ființei avide de putere, bogăție și celebritate devine centrul de interes în această  nouă producție. Ca și în cazul filmului Knight of Cups, acțiunea este plasată în lumea luxului fără repere, având drept personaj-pivot un magnat al muzicii (Michael Fassbender), care abuzează   de cei ce aspirau la succes.

Song to Song este o poveste modernă de dragoste, pe fundalul concertelor din Austin, unde două cupluri caută succesul în lumea rock’n’roll-ului, prin seducţie şi trădare. Tertipurile dintr-un astfel de univers țin de ceea ce numim – în mod generic – “inimi crude”. Adesea, Malick este asimilat cu judecătorii declinului artistic prin poezia vizuală. Fericirea și neputința de-a o păstra mai mult timp conferă melancolie și acestei recente producții (recontextualizările experineței din copilărie în viața de adult devin adevărate oglinzi ale relativității). Estetica  malickiană este admirabilă, dar radicalizată și de-acum aproape sistematizată. Montajul frenetic nu mai urmărește evoluția unei dinamici sau firul unui gând,  face volute și rondouri, apoi readuce imaginea protagoniștilor care expediază cântecul, unul  către celălalt, pentru a-l face fericit pe celălalt, cu scopul de-a găsi unele răspunsuri. Cele patru personaje din lumea plină de glamour vor să dezlege tainele de “dincolo de aparențe”.

Metoda cineastului rămâne acceași: actorii sunt plasați în imersiune (ba în inima unui concert  din Austin, apoi camera virtuozului Emmanuel Lubezki (laureat cu trei Premii Oscar) zboară către momentele de adevăr pur. Imediat, cu ajutorul unei omniprezente voci din off, Terrence Malick asamblează puzzle-ul la montaj, utilizând (destul de liber) unele pasaje muzicale. Se pare că – în sfârșit -, femeile au găsit un loc important în centrul acestor povești amoroase.

Sentimentele și dorințele circulă între producătorul muzical (prădătorul experimentat, impecabil întrupat de Michael Fassender), artiști derutați, aflați în căutarea faimei (Rooney Mara și Ryan Gosling) și o chelneriță (din hazard) declasată (Natalie Portman). Un cuplu se formează,   atracția și ambiția se contopesc, apoi această uniune devine un trio (utopie erotică, à la Jules et Jim, bineînțeles sfărâmată). Mereu se nasc noi alianțe, tot timpul, există căutări – amoroase     sau intelectuale – ce rămân nedeslușite. Faye (Rooney Mara) este personajul complet din acest film, mai ales când celelalte rămân puțin în umbra sa. Eroina interpretată de fermecătoarea Rooney Mara își caută adevărata identitate, crezul, sufletul – în pofida rupturilor. Partea (povestea din casa arhitectei) cu admirabila Cate Blanchett lungește în mod inutil filmul, forțând prin repetarea acelei “simetrii perfecte”. Încercând să evite autocaricaturizarea, Terrence Malick e conștient că are nevoie de o gură de aer proaspăt în limbajul său cinematografic.

În acest laborator cinematografic, în care ficțiunea proliferează fără limite, finalul este o concesie făcută legilor narațiunii clasice. Song to Song îi redă locul lui Terrence Malick între neliniștile morale (evanescența pasiunii, relativitatea pasiunii și fragilitatea ființei) și exaltarea sensului.