Am tendința să fiu arogant. Ce-i drept, atitudinea mea este (sper) fundamentată.
Nu sunt genial, însă am tendința să mă uit în jur și asta îmi dă curaj. Sunt însă nevoit sa fiu obiectiv, chiar dacă minciuna către sine este un fenomen uman.
Un om călătorește, cu trenul, de la Paris la Londra. Ajungând la intrarea în tunel, se ridică de pe scaunul cald și pornește către cafenea. Este oarecum lezat de durerea crâncenă pe care o simte-n creier, dă vina pe viteză și visează mustățile din lapte cald. În timp ce merge pe culoar simțind că este neînțeles și suferind de geniu, se împiedică de glezna subțire a unei subțiri domnișoare și plonjează către covorul prăfuit al Eurostarului. În momentul atingerii covorului este lovit de un gând ciudat, poate profetic:
un om merge pe culoarul unui tren, ca mielul spre tăiere, către deraiere. Privind pe geam tunelul scufundat în apă, el înțelege viteza muribundă a trenului. Își vede pasul neîndemânatic, încet, nu sprinten. Simte că stă pe loc, simte cum viata lui stagnează comparativ cu trenul.
Curând însă… sufletul îi râde: râde arogant și plin de sine, râde de apa mai înceată care îl înconjoară.
Concluzionând: relativ cu trenului, omul merge cu viteza “x”. Trenul gonește spre dezastru cu viteza “y”. Însă comparativ cu apa, omul gonește cu viteza “x+y”.
Oare nu este aceasta metafora evazivă a succesului?
Sunt relativ un om de succes, însă sunt și un om lipsit de succes. Călătoresc prin viață, comparativ cu trenul, cu viteza banal de înceată a omului “x”. Însă, în același timp, comparativ cu lumea care mă înconjoară, sunt trenul care gonește nebun către dezastru – “x+y”. Cum definim succesul atunci când suntem, în același timp, și sclavi și regi?
Succesul este relativ și este imposibil de definit. Considerând că “el” nu este o entitate în alb și negru, conturul său gri îl face inexistent în adevăratul sens al cuvântului.
Ce numim noi “succes”, este doar o încercare de a ajunge către finalul unui spectru, final pe care nu îl vom atinge niciodată. Trebuie să acceptam că “el” nu este of idee liniară, succesul trăiește multidimensional.
Este dificil să suferi de aceasta maladie atunci când înțelegi cu adevărat: oricât de bun ești tu, există cineva mai bun. Când tu privești din tren, bolnav de aroganță; când râzi și scuipi și arăți cu degetul la apa înceată ce te înconjoară…
Nu uita, ești nesemnificativ în comparație cu trenul.
Pictură de Roby Dwi Antono.
