Draga Charlie Chaplin,
zilele trecute am revăzut câteva secvențe din filmele tale și ma gândeam sa îți scriu.
Deși trăim într-un timp dominat prin excelentă de tehnologia comunicării, ne lipsesc compasiunea și bunătatea. În cel mai fericit caz reușim să fim politicoși. Avem la îndemână toate mijloacele de a împărtăși ceea ce simțim, avem cuvinte, avem filme sonore, avem imagini 3D, dar ne lipsește răgazul de a contempla și liniștea de a fi împăcați cu noi înșine.
Prin filmele tale mute ai reușit să transmiți emoția pura într-un fel greu egalabil astăzi. Îmi amintesc secvențe din filmul “Vagabondul” unde ai reușit să transmiți fără cuvinte, fără coloană sonoră, doar prin gestică și privire o lume a simțirii, a compasiunii. Ne-ai învățat ca și un om fără adăpost poate avea maniere rafinate și distincția unui gentelmann. Ne-ai transmis în chip inegalabil cum noblețea sufletească se poate manifesta chiar și în vesminte modeste, ca omenia e deseori de găsit în locurile umile adăpostită nu de o haina scumpa, ci de un caracter frumos.
Lumea în care trăim noi este o lume a comodității, dominată de tehnologie, o lume în care devenim sclavi ai propriului confort ori a dorinței de a-l avea cu orice preț, sacrificându-ne timpul și resursele psihice. Fericirea noastră nu mai este dată de răstimpul așteptării interpus intre dorinta de a avea un lucru și efortul depus pentru a-l obține. Tot ceea ce ne dorim, ne dorim urgent. Intervalul intre “a dori” și a “a avea” aproape ca a dispărut. Ori tocmai absenta acestui interval ne catapultează într-un vârtej năucitor și într-un festin al agonisirii permanente care ne consuma nu atât banii, ci mai ales timpul nostru. Avem bani mai multi, dar timp mai putin, timp pentru tandrețe, timp pentru blândețe, timp pentru noi înșine!
Când ma gândesc la tine, Charlie Chaplin, mă înveselesc instant, dar după câteva minute devin melancolic, știind câtă tristețe e camuflată în rolurile tale prin excelenta comice. Îmi amintesc de ceea ce spuneai la un moment dat: “Îmi place sa ma plimb prin ploaie, în felul acesta nimeni nu îmi vede lacrimile”. Nimeni în istorie nu ne-a făcut sa râdem mai mult decât ai făcut-o tu, iar rasul e deseori ploaia care face ca lacrimile noastre sa nu fie văzute!
A râde și a plânge sunt ipostaze ale aceluiasi suflet, iar de la tine am învatat ca noblețea și frumusețea sufleteasca nu e dată de prezenta râsului, ci de curajul de a crede ca lacrimile nu sunt o infirmitate! “Oglinda nu a ras niciodată de mine când am plâns” – asta spuneai în anii gloriei tale.
Ai avut o copilărie grea, marcata de lipsuri și sărăcie, dominata de multe incertitudini, dar ai învătat sa crezi în destinul tău: “Trebuie să crezi în tine, ăsta-i secretul. Chiar şi atunci când eram la orfelinat sau alergam pe străzi să găsesc ceva de mâncare, mă gândeam la mine ca la cel mai mare actor din lume”. Ai avut mute probleme, dar buzele tale nu au știut asta, ele au zâmbit întotdeauna! A crede în măreția propriului destin atunci când totul îți este potrivnic nu este o virtute ușoară. Fiecare pas pe care îl faci în mod consecvent în numele crezului tău este un triumf.
Am recitit în ziua de Crăciun scrisoarea ta extrem de emoționantă scrisă fiicei tale Geraldine. Cu câtă modestie ai împărtășit grija și afecțiunea ta nu doar față de Geraldine, ci față de cei nevoiași, față de cei umili, față de copii. Doar marile caractere știu sa își păstreze în plina glorie empatia și modestia, dăruindu-se pe sine.
Cum ai reușit în pofida a tot ce a fost greu în viata ta sa faci o lume întreagă sa zâmbească? Ce virtute deosebita: sa iți ascunzi tristețea îndărătul unui zâmbet, ajuntându-i pe alții sa își uite propria tristețe, zâmbind! Un fior de neliniște alunecând spre cer, lăsând o dâră de lumina, a creat întreaga comedie a vieții, înveselindu-l chiar și pe Dumnezeu! Tu, Charlie Chaplin, ai plâns mai mult decât am ras noi!
Revăd cu interes primul tău film vorbit – Marele Dictator – și reascult discursul tău final, devenit intre timp unul dintre cele mai motivante și emoționante mesaje adresate umanității:
“Gândim prea mult și simțim prea putin. Mai degrabă decât tehnologie avem nevoie de omenie, mai mult decât istețime avem nevoie de bunătate și blândețe. Putem trai o viata libera și frumoasa…”
Draga Charlie Chaplin, mi-as dori ca cei mai tineri să-și facă timp pentru filmele tale fără sonor și fără efecte speciale, lăsând pentru o vreme atractivele 3D! Ar fi un câștig pentru fiecare tânăr și o speranță în binele lumii de mai târziu.
Acum, prieten drag de departe, eu îți urmez indemnul și privesc spre cer și vad cum norii se risipesc, iar soarele răsare din nou!
